Una dintre cele mai importante unități medicale din Japonia, Ayase Heart Hospital – parte a Eiyukai Medical Group – derulează activități dedicate în mod special chirurgiei cardiovasculare și este echipată pentru a face față permanent unor astfel de proceduri specifice, timp de 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an.
Spitalul și-a extins obiectivul de a crește numărul de paturi, săli de operație și echipamente CT (computer tomograf). În timpul procesului de modernizare a facilităților, administrația spitalului a profitat de ocazie pentru a construi un sistem cuprinzător, de ultimă generație, de transmisie a imaginilor medicale, care să permită medicilor efectuarea mai eficientă a intervențiilor chirurgicale și punerea diagnosticelor în timp real.
Soluția avută în vedere trebuia să transmită conținut, cum ar fi videoclipurile transmise în direct din intervențiile chirurgicale, de la camerele video montate pe capul medicilor, datele vitale ale pacienților, fișele medicale și un sistem de arhivare și comunicare a imaginilor (Picture Archiving and Communication System – PACS), accesibil din diferite locații din interiorul spitalului.
Cerințe specifice transpuse cu acuratețe în practică
În primul rând, la definirea noului sistem s-a avut în vedere accesibilitatea instantanee din diferite locații din spital a întregului set de imagistică medicală esențială. De asemenea, avea o importanță determinantă utilizarea unui sistem video HDMI stabil necesar pentru folosirea de imagini video clare și stabile pentru monitorizare și asistență. În același timp, sistemul trebuia să asigure compatibilitate ridicată cu o gamă largă de echipamente medicale în medii spitalicești de importanță critică. Setul de cerințe impunea dezvoltarea unei soluții personalizate pentru aplicații cu nivel de calitate specific mediului medical, cu integrarea în sistem a unui software ușor de utilizat pentru gestionarea distribuției informațiilor media.
Folosind o arhitectură bazată pe produsele ATEN și pusă în practică cu ajutorul competențelor avansate ale partenerilor companiei, Ayase Heart Hospital beneficiază acum de un sistem perfect adaptat cerințelor și nevoilor de utilizare curentă. „Finalizarea acestui sistem de transmisie a imaginilor planificat ideal, folosind soluția video ATEN, va consolida și mai mult politica medicală a spitalului. Intenționăm ca pe viitor să adoptăm și alte produse ATEN de înaltă calitate a imaginii”, a declarat Eui Hak Jung, Director al Departamentului de Informatică Medicală, Ayase Heart Hospital.
Beneficii imediate aduse de tehnologii de vârf
Bazat pe tehnologia ATEN Seamless Switch™, sistemul asigură un switching aproape fără latență pentru fluxuri video continue și semnale video stabile. În același timp, folosind standardul HDBaseT™, produsele ATEN asigură transmisia fluxurilor video pe distanțe mari cu un singur cablu Cat6/6a cu o calitate garantată a afișajului. Acest lucru se datorează și tehnologiei EDID Expert™ ce convertește diverse rezoluții de intrare în diferite rezoluții de afișare de ieșire. EDID Expert™ selectează setările EDID (Extended Display Identification Data) optime pentru o pornire lină, afișare de înaltă calitate și utilizarea celei mai bune rezoluții video pe diferite ecrane. Soluție flexibilă și rentabilă cu interfață grafică web premiată, aceasta oferă compatibilitate și suport excelent.
Diagrama de conectare
Principalele componente ale sistemului
VE812 – HDMI HDBaseT Extender (4K@100m) (HDBaseT Class A)
Extender-ul HDMI HDBaseT VE812 permite ca un afișaj HDMI să fie redat la până la 100 de metri distanță de dispozitivul sursă. Poate fi extins convenabil folosind un singur cablu Cat 5e, ceea ce este rentabil din punct de vedere al costurilor. VE812 acceptă HDMI (3D, Deep Color), Ultra HD (4k x 2k) și este compatibil HDCP. În plus, transmisia la distanță EDID asigură o calitate video optimă pentru orice afișaj HDMI. Echipamentul VE812 este perfect pentru săli de ședințe, home theater sau orice instalație care necesită transmisie la mare distanță și calitate video superioară.
VM5404H – 4 x 4 HDMI Matrix Switch with Scaler
Switch-ul matrice 4 x 4 HDMI VM5404H este o soluție HDMI distinctă care oferă o modalitate ușoară și accesibilă de a direcționa oricare dintre cele 4 surse video HDMI către oricare dintre cele 4 afișaje HDMI, cu o vizualizare rapidă a tuturor conexiunilor portului prin intermediul ecranului LCD de pe panoul frontal.
VM5404H include switching fără întreruperi ce utilizează o arhitectură matrice FPGA care asigură fluxuri video continue, control în timp real și transmisii stabile de semnal. Cu un scaler de înaltă performanță încorporat, VM5404H convertește cu ușurință diferite rezoluții de intrare în diferite rezoluții de afișare la ieșire, oferind spectatorilor cea mai bună calitate video și imagine pe toate ecranele. Switch-ul integrează funcționalitatea video wall cu o interfață grafică web ușor de utilizat, care vă permite să creați 8 profiluri de conexiune ce pot fi personalizate în diferite modele de video wall.
Matrix Switch-ul VM5404H este soluția ideală pentru aplicațiile care necesită mai multe afișaje HDMI cu mai multe surse HDMI pentru a fi configurate convenabil în mai multe locații, cum ar fi pentru prezentări pe scenă, competiții, centre de control și instalații care necesită rapoarte în timp real.
VE600A – DVI/Audio Extender (1920 x 1200@40m)
Extender-ul DVI VE600A cu audio extinde afișajul DVI până la 60 m distanță de sursa DVI folosind cabluri Cat 5e. Utilizarea cablurilor Cat 5e oferă o metodă de conectare simplă și fiabilă, prin care se poate profita de sistemul de cablare din majoritatea clădirilor de birouri moderne. VE600A încorporează tehnologia ATEN care permite ca semnalul A/V să fie transmis printr-un cablu Cat 5e. Dacă este necesar real EDID, pur și simplu utilizați un al doilea cablu Cat 5e. Cu suport audio stereo și suport pentru formatele populare cu ecran lat, VE600A oferă o imagine clară și o calitate a sunetului în toate configurațiile de sisteme în care sunt necesare afișaje video DVI la distanță.
Înființată în anul 1979, ATEN International Co., Ltd. (TWSE: 6277), este cel mai mare furnizor de echipamente de conectivitate AV/IT și soluții de administrare. Incluzând soluții KVM, soluții A/V profesionale și soluții inteligente de alimentare, gama de produse ATEN conectează, administrează și optimizează echipamentele electronice din mediile corporate, guvernamental, educație, media și transporturi. ATEN deține peste 570 de brevete înregistrate la nivel internațional și o echipă de cercetare ce asigură un flux constant de soluții inovatoare, de unde rezultă un portofoliu cuprinzător de produse disponibile la nivel mondial. Având sediul în Taiwan, ATEN International Co., Ltd. s-a extins și are astăzi subsidiare în China, Japonia, Coreea de Sud, Belgia, Australia, S.U.A, Regatul Unit, Rusia, Turcia, Polonia, India și România – cu centre de cercetare în Taiwan, China și Canada.