Calendarul înscrierii în învăţământul primar 2023-2024, aprobat prin Ordin al ministrului Educaţiei, Ligia Deca, a fost trimis spre publicare, miercuri, la Monitorul Oficial.
Prima etapă de înscriere:
- 3-18 mai – completarea, depunerea şi validarea cererilor-tip de înscriere
- 9 şi 22 mai – procesarea cererilor şi repartizarea copiilor la şcoala de circumscripţie
- 23-29 mai – procesarea cererilor-tip de înscriere prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învăţământ decât la şcoala de circumscripţie, pe locurile rămase libere; admiterea (în limita locurilor disponibile)/respingerea cererilor;
- 30 mai – repartizarea la şcoala de circumscripţie a copiilor ai căror părinţi au solicitat înscrierea la o altă şcoală decât şcoala de circumscripţie, dar nu au fost admişi din lipsă de locuri, şi care au exprimat în această fază opţiunea pentru înscrierea la şcoala de circumscripţie;
- 31 mai – afişarea, la unităţile de învăţământ şi pe site-ul inspectoratului şcolar, a listei candidaţilor înscrişi; afişarea numărului de locuri rămase libere.
A doua etapă de înscriere:
- 5 iunie – comunicarea, prin afişare la unităţile de învăţământ şi pe site-ul inspectoratului şcolar, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile;
- 6-12 iunie – depunerea/transmiterea şi validarea cererii-tip de înscriere de către părinţii ai căror copii nu au fost cuprinşi în nicio unitate de învăţământ/care nu au participat la prima etapă de înscriere;
- 13-14 iunie – procesarea cererilor-tip de înscriere;
- 15 iunie – afişarea, la fiecare unitate de învăţământ, a listelor finale cuprinzând copiii înscrişi în clasa pregătitoare.
Pentru cea de-a doua etapă, se menţionează că cererile-tip de înscriere pot fi completate doar pentru unităţile de învăţământ unde există locuri disponibile după încheierea primei etape de înscriere.
Părinţii/reprezentanţii legali completează, în ordinea descrescătoare a preferinţelor, maximum trei opţiuni pentru unităţi de învăţământ la care mai există locuri disponibile. Cererea se depune/se transmite şi se validează la secretariatul unităţii de învăţământ aflate pe prima poziţie dintre cele trei opţiuni exprimate.