La Ministerul Muncii a fostconstituit un grup de lucru pentru transpunerea în legislația națională a directivei europene privind salariul minim adecvat, a anunțat, joi, secretarul de stat Cristian Vasilcoiu.
„Din grupul de lucru fac parte reprezentanţi ai mai multor instituţii care au atribuţii în domeniu, fie că e vorba de instituţii din subordinea Ministerului Muncii, precum Inspecţia Muncii sau instituţii din afara ministerului precum Institutul Naţional de Statistică”, a menţionat Cristian Vasilcoiu, la prezentarea raportului „Corelarea salariului minim cu necesarul pentru un trai minim decent: studiu de politică publică”.
El a subliniat că „mergem pe varianta ca salariul minim să reprezinte 50% din salariul mediu, pentru că, în România nu calculează nimeni salariul median în mod oficia, și atunci, varianta de 60% din salariul median ar presupune alte modificări şi alte calcule pe care să le facă INS în plus, dar directiva ne dă posibilitatea să alegem între cele două variante – şi, implicit, în această situaţie, alegem varianta ca salariul minim să fie 50% din salariul mediu”.
Mai multe ONG-uri şi fundaţii au constituit o alianţă şi au făcut un calcul, însă există „tot felul de reclamaţii cu privire la acesta”. Astfel, reprezentanţii patronatelor au spus că au fost luaţi ca indici, de exemplu, preţul de la raft din Carrefour, or aceştia ar trebui comunicaţi oficial de Institutul Naţional de Statistică.
Totodată, patronatele au ridicat problema că studiul a fost făcut în nişte oraşe mari, unde nivelul de trai şi salariile sunt mai mari, astfel că nu este o cercetare corelată la nivel naţional.
„Sunt mai multe chestiuni tehnice care momentan fac ca această lege să nu fie pusă în aplicare, însă eu cred că până la urmă această lege va rămâne şi fără obiect, dat fiind faptul că vom aplica directiva europeană”, a mai spus Cristian Vasilcoiu.