Articolul privind salarizarea profesorilor a fost eliminat din proiectul legilor Educației, aprobat miercuri, de Guvern li trimis Parlamentului spre dezbatere și adoptare în procedură de urgență.
Decizia a fost agreată de reprezentanții sindicatelor din învățământ, într-o discuție care a precedat ședința Executivului, a anunțat ministrul Ligia Deca.
„Este vorba despre articolul care vorbea despre grila de salarizare care ar porni de la salariul mediu pe economie. S-a agreat în discuția cu reprezentanții sindicatelor care a precedat ședința de Guvern, ca această garanție să fie introdusă în legea salarizării. Angajamentul politic există în continuare din partea Coaliției de guvernare – ca debutanții în învățământ să plece de la salariul mediu pe economie, ca nivel minim, pentru a fi stimulați și pentru a avea cei mai buni profesori la clase”, a precizat Decal la finalul ședinței Guvernului.