Flanco sprijină financiar proiectul umanitar „Caravana de Bine”, demarat de Societatea Națională de Cruce Roșie din România, menit să ofere persoanelor vulnerabile din mediul rural acces gratuit la investigații medicale pentru depistarea unor afecțiuni care, netratate, pun viața în pericol.
În primele două luni ale anului, voluntarii Crucii Roșii, împreună cu Flanco, au desfășurat două vizite ale Caravanei de Bine: în comuna Beciu din județul Teleorman (ianuarie) și în comuna Chiliile din județul Buzău (februarie). În total, 250 de pacienți au efectuat 865 de consultații gratuite în cele două localități.
Ovidiu Nicușan, director de marketing Flanco Retail: „Pentru anul 2023, ne-am propus să susținem vizita Caravanei în cel puțin o localitate defavorizată, în fiecare lună. După o analiză atentă a comunităților, centrele județele ale Crucii Roșii propun localitățile care ar beneficia cel mai mult de pe urma unei vizite a Caravanei de Bine. Ulterior, alegerea o facem împreună cu Crucea Roșie, obiectivul fiind acela de a ajunge în zonele cele mai fragile, cu o populație vulnerabilă, neglijată, fără acces la servicii medicale – nu doar în ceea ce privește proximitatea, cât mai ales din punct de vedere financiar. Doar în ultimele două localități, consultațiile efectuate ar fi ajuns la o valoare totală de aproximativ 260.000 de lei, o sumă foarte mare pentru o comunitate cu mijloace financiare precare și un nivel de trai scăzut.”
În cabinetul medical mobil, prezent în cele două localități, pacienții au avut acces la mai multe specializări și tipuri de consultații în aceeași zi: medicină internă și ecografie (140 consultații), diabetologie și boli de nutriție (142 consultații), măsurarea parametrilor vitali (250 consultații), medicină generală (78 consultații), oftalmologie (188 consultații), cardiologie (46 consultații), pediatrie (21 consultații). La finalul examinărilor, pacienții au primit scrisori medicale și recomandări terapeutice.
În luna următoare, Caravana de Bine va ajunge în două noi localități: comuna Mărașu din Insula Mare a Brăilei și satul Maltezi din județul Ialomița.
Flanco își încurajează clienții să doneze pentru a susține Caravana de Bine, fie direct în cele 158 de magazine, direct la casa de marcat, fie online, urmând link-ul disponibil pe website-ul retailerului. Donația poate fi recurentă sau singulară.
Despre Flanco:
Flanco este cel mai dinamic retailer autohton de produse IT&C, electronice și electrocasnice. Cu un număr de peste 1.500 de angajați, compania deţine o rețea de 158 de magazine, aflate în cele mai importante zone comerciale din 113 orașe ale României. De asemenea, magazinul online al retailerului, flanco.ro, se află în continuă dezvoltare și oferă tehnologie de ultimă generație, cele mai căutate branduri și soluții inovatoare de plată.
Despre Crucea Roșie Română
Societatea Națională de Cruce Roșie din România, înființată în 1876, este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile, serviciile fiind acordate voluntar, imparțial și neutru. Organizația contribuie, prin programele desfășurate, la prevenirea și alinarea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viața, promovează respectul față de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenență socială sau politică. Crucea Roșie Română este prezentă la nivel național, cu reprezentanțe la fiecare nivel teritorial, cu 47 de filiale, 641 de subfiliale și 463 comisii. 6000 de voluntari se implică activ în activitățile Crucii Roșii Române. Umanitate, Imparțialitate, Neutralitate, Independență, Voluntariat, Unitate și Universalitate sunt principiile fundamentale pe care Crucea Roșie Română se bazează în acțiunile sale.