Pasajul Drajna se deschide circulației, marți la ora 10.00, după finalizarea lucrărilor de construire și recepționarea acestora.
În acest fel, vor fi eliminate blocajele care se formau la trecerea la nivel cu linia de cale ferată de la Dragalina, a anunţat directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.
„În perioada sezonului estival creşte inclusiv frecvenţa trenurilor spre litoral, motiv pentru care se stătea în coadă la barieră perioade lungi de timp”, a preciz Pistol, pe pagina sa de Facebook.
Lucrările pe cei 2,7 km ai acestui pasaj au durat cu aproximativ două luni mai puţin decât era prevăzut în contract.
Construirea pasajului de la Drajna (judeţul Călăraşi) de pe DN21 a fost finanţată din bani europeni (POIM) şi reprezintă prima etapă din drumul Transregio Brăila-Slobozia-Călăraşi-Chiciu.