Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, o Ordonanță de urgență (OUG) „cu modificările legislative pentru a elimina toate aberațiile din funcționarea instalațiilor GPL”, potrivit premierului Marcel Ciolacu.
„Așa cum am promis după tragedia de la Crevedia, reglementăm atent fiecare verigă din acest lanț, legat de autorizare, verificare și de respectare a normelor de siguranță”, a spus Ciolacu, la începutul ședinței Executivului.
La finalul ședinței, ministrul Economiei, Radu Oprea, a adus precizări:
„Prin această ordonanţă venim şi modificăm un cadru legislativ mai larg, astfel încât ISCIR să poată emite o autorizaţie provizorie de funcţionare, având şi competenţele ca autorizaţia de funcţionare pentru instalaţiile de tip GPL, Skid GPL să poată să fie retrasă atunci când ISCIR constată că anumite prevederi care au stat la baza eliberării autorizaţiei, cum sunt cele din memoriul tehnic, au fost încălcate sau oricare altă instituţie care vine şi controlează, cum ar fi IGSU sau autoritatea locală, constată că au fost încălcate prevederile din documentaţiile pe care ei le-au emis.
Dacă aceste prevederi sunt de natură de a aduce prejudiciu grav cetăţenilor, informează imediat, în termen de maxim 48 de ore, ISCIR care vine în control, retrage această autorizaţie. Deci astăzi avem o procedură ca în cazul în care se constată deficienţe la aceste instalaţii de tip Skid, să poată fi oprită activitatea şi să nu mai avem acel caz în care IGSU a încunoştiinţat foarte multe instituţii din statul român, dar ele nu au putut acţiona. Astăzi reglementăm acest lucru..
ISCIR va putea folosi bazele de date ale ANAF, rezultate din înregistrările camerelor de luat vederi instalate la staţiile GPL.
De asemenea, am văzut că existau camere de luat vederi din dispoziţia ANAF la fiecare dintre aceste instalaţii, mărim zona de competenţă şi către ISCIR pentru a putea folosi bazele de date şi a vedea ce se întâmplă la aceste instalaţii, astfel încât, dacă este cazul, să putem merge cu partea de constatare, de control, de aplicare de sancţiuni care pot duce până la închiderea instalaţiilor, până la retragerea autorizaţiei de funcţionare”.
Ministrul a prezentat succint şi rezultatele controalelor efectuate de ISCIR la staţiile GPL din ţară: la 29,5% dintre cele 2.258 de controale, a fost oprită activitatea şi s-au propus sancţiuni de 1.171.000 lei.
„Restul detaliilor trebuie să le dea Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru că aceste controale au fost dispuse prin ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor din dispoziţia premierului. Am pornit de la aceste controale pentru a vedea ce nu a funcţionat, ce nu funcţionează şi cum putem reglementa. Am constatat că foarte multe instituţii veneau în control fără a exista o modalitate unitară de a opri o activitate care este constatată ca fiind neconformă”, a declarat Radu Oprea.