Elevii de la internatul care s-a prăbușit peste ei în Odorheiul Secuiesc, provocând moartea unui băiat de 17 ani și rănirea a trei fete, dintre care una extrem de grav – transferată la Târgu Mureş -, vor primi ajutoare de la autorități.
Ei vor fi cazaţi într-o altă clădire după ce vor reveni din vacanţa de iarnă, a anunțat, marți, prefectul de Harghita, Petres Sandor.
În internat stăteau 97 de copii din localităţile învecinate, iar aceştia au rămas fără îmbrăcăminte şi rechizite şcolare.
Totodată, clădirea va fi expertizată, pentru a se afla motivele care au condus la producerea acestei tragedii. „Expertiza va evalua starea clădirii, dacă va putea fi reabilitată sau va trebui demolată. Până atunci, nu se mai atinge nimeni de ea”, a arătat prefectul.
Clădirea care găzduia internatul, închiriată de la Biserica romano-catolică, era veche, a arătat el, iar cel mai probabil dărâmarea peretelui are legătură cu lucrările de infrastructură efectuate în zonă.
Luni seară, Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Harghita a anunţat că a demarat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală şi ucidere din culpă în acest caz.