Fostul baron local al PSD, Dumitru Buzatu (fost lider al filialei Vaslui a partidului şi fost preşedinte al Consiliului Judeţean), care în urmă cu 5 luni a fost prins în flagrant când lua mită 1,25 milioane de euro, va rămâne în arest preventiv, a decis Tribunalului Vaslui.
Buzatu recuzase judecătorul, dar cererea i-a fost respinsă.
Expertul Radu Judele, cercetat în acelaşi dosar pentru trafic de influenţă, va rămâne în arest la domiciliu.
„În baza art. 348 raportat la art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, verifică şi constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv, luat faţă de inculpatul Buzatu Dumitru, în prezent aflat în Penitenciarul Vaslui. (…) Menţine măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul Buzatu Dumitru, care urmează să fie verificată periodic în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 207 alin. 6 Cod de procedură penală. II. În baza art. 348 raportat la art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, verifică şi constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu, luat faţă de inculpatul Judele Radu. Menţine obligaţiile dispuse în sarcina inculpatului Judele Radu”, se arată în decizia instanţei.
Pe 4 martie, Tribunalul Vaslui va decide și asupra cererii de strămutare a procesului, formulată de Dumitru Buzatu prin apărătorul său.
În 22 septembrie 2023, Buzatu a fost prins de procurorii anticorupţie, în flagrant, când primea 1,25 milioane de lei drept mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii acestuia, iar întreaga operațiune a fost filmată.
A doua zi, Buzatu a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, care a fost prelungit de atunci.
Între timp,procurorii DNA au trimis dosarul în instanță, spre judecare.