La Sala Mare a Teatrului Metropolis are loc sâmbătă, 27 aprilie, respectiv duminică, 28 aprilie, de la ora 19:00, premiera spectacolului Părinți, în regia lui Cristian Ban, scenariu dramatic dezvoltat de Diana Bădica și Cristian Ban, cu contribuția actorilor, după romanul omonim al Dianei Bădica.
Părinți este un spectacol sensibil, care împletește duios tragismul unei situații familiale maligne și caracterul adesea comic al existenței zilnice. Povestea Ioanei Negrilă, o fetiță crescută în perioada tranziției postcomuniste, este o aducere în prezent a unei colecții intime de amintiri, gânduri, senzații trecute ale căror ecouri vibrează prin timp, dar și o încercare de salvare de la uitare prin rememorare și râs.
„M-a fascinat din start ideea de a spune o poveste atât de comună și recognoscibilă despre propriul nostru trecut, văzut prin ochii unei familii simple din România. Microuniversul familiei Negrilă naște un spectacol care ne invită pe toți la un exercițiu de introspecție a propriului nostru microunivers numit familie, copilărie, părinți, prieteni și locuri uitate din trecut. A fost un privilegiu să intermediez, prin acest spectacol, întâlnirea dintre publicul din București și textul Dianei Bădica, jucat de cei 6 minunați actori care vă vor face să ieșiți altfel din sala de spectacol” – Cristian Ban, regizorul spectacolului.
Spectacolul propune o sondare nostalgică a realului, printr-un traseu înapoi și înainte, de-a lungul anilor ’80-’90, a cărui destinație finală ajunge să fie, în aparență, o scară de bloc. Populată de personaje insolite, însă atemporale, de la vecinul Onel și Tanti Ana, la Adrian Păunescu, la băieți și fetițe îmbrăcate în fâșuri, la rude și părinți, Slatina este un spațiu atât concret, cât și imaginar, un loc ferit unde lucrurile, deși fragile, sunt încă întregi. Părinți este o modalitate de reconectare la copilărie, la un timp interior pe care îl trăim la fel, la povești întâmplate și neîntâmplate.
PĂRINȚI
scenariu dramatic Diana Bădica și Cristian Ban, cu contribuția actorilor, după romanul omonim al Dianei Bădica
Regie: Cristian Ban
Scenografie: Andreea Săndulescu
Asistență regie: Nora Zamfir
Cu: Teo Dincă, Marius Florea Vizante, Silvana Negruțiu, David Drugaru, Vlad Pânzaru, Maria Alexievici
Durată: 1h 40 min. (fără pauză)
Spectacol recomandat publicului peste 12 ani!
Următoarele reprezentații sunt programate pe 16, 24 și 25 mai. Biletele pot fi achiziționate de la casa de bilete a Teatrului Metropolis, Str. Mihai Eminescu, nr. 89, deschisă de luni până duminică, între orele 10:00 și 20:00, sau online, prin accesarea site-ul www.teatrulmetropolis.ro.