Cifrele de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat şi pentru învăţământul superior de stat, în anul şcolar/universitar 2024-2025 au fost aprobate, joi, de Guvern.
Iată cifrele:
- educaţia timpurie (creşe şi grădiniţe): 665.000 locuri
- învăţământul primar: 933.000 locuri
- învăţământul gimnazial cu frecvenţă la zi: 813.000 locuri
- învăţământul liceal – clasa a IX-a: 134.000 de locuri pentru învăţământul de zi, 9.500 de locuri la seral şi frecvenţă redusă și 16.000 de locuri pentru învăţământ seral
- învăţământul profesional, anul I: 60.000 locuri şi 600 de locuri pentru stagii de pregătire practică
- învăţământul terţiar non-universitar (postliceal: 35.911 de locuri
- învăţământul de artă, nivel primar şi gimnazial: 21.500 de locuri
- învăţământul sportiv, nivel primar şi gimnazial: 15.500 de locuri
- învăţământul sportiv suplimentar – cluburi sportive şcolare: 53.000
- învăţământul obligatoriu cu frecvenţă redusă, nivel primar şi gimnazial şi programul „A doua şansă”, inclusiv cel organizat în penitenciare: 30.000 de locuri
- învăţământul special pentru copii şi elevi cu deficienţe şi/sau boli cronice din cadrul unităţilor de învăţământ şi/sau a unităţilor sanitare: 30.450 de locuri
- învăţământul superior/granturi de studii: 113.078 de locuri, din care 68.092 de locuri pentru studii universitare de licenţă, 36.164 pentru studii universitare de master, 3.422 pentru studii universitare de doctorat, iar 5.400 pentru rezidenţiat.
Pentru românii de pretutindeni, sunt prevăzute 1.900 de locuri pentru învăţământul preuniversitar, respectiv 7.065 de locuri pentru învăţământul superior cu un număr total de luni-bursă de 800.
Pentru cetăţenii străini, au fost alocate 1.800 de locuri pentru învăţământul preuniversitar, respectiv 4.430 de locuri pentru învăţământul superior cu un număr total de luni-bursă de 1.710.
Actul normativ stabileşte numărul de locuri disponibile pentru şcolarizarea copiilor, elevilor şi studenţilor, inclusiv pentru etnici români din afara graniţelor, cetăţeni români cu domiciliul stabil în străinătate şi pentru cetăţeni străini în baza documentelor bilaterale în vigoare şi a angajamentelor unilaterale.
„Cifra totală de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2024 – 2025, cu excepţia învăţământului preuniversitar militar, se menţine la nivelul celei aprobate pentru anul şcolar 2023-2024. Cifrele de şcolarizare propuse cuprind locuri pentru minori care solicită sau au dobândit o formă de protecţie în România, respectiv locuri pentru minori apatrizi a căror şedere pe teritoriul României este oficial recunoscută”, precizează Executivul.