Gala „Destinația Anului 2024” a premiat marți, la Ateneul Român, cele mai atractive destinații turistice din România.
Municipiul Sibiu a primit trofeul „Orașe care Inspiră”, localitatea brașoveană Bran s-a situat pe primul loc la categoria „Stațiuni Turistice”, iar satul sibian Biertan a obținut cele mai multe voturi la categoria „Sate de poveste”.
Cetățile dacice din munții Orăștie, Castelul Corvinilor, Eco Regiunea Delta Dunării au fost declarate câștigătoarele altor trei categorii foarte disputate: „Tărâmuri cu tradiție și istorie”, „Atracții Cultural-educative”, respectiv „Regiuni Eco-turistice”.
Competiția a inclus anul acesta, în premieră, destinații din Republica Moldova, cel mai bine situat în clasamentul final fiind satul Văleni din raionul Cahul, care a câștigat Premiul special Destinația Anului 2024 în Republica Moldova.
Premiul Special Destinația Anului pe Litoral a fost acordat Stațiunii Mamaia, care tocmai a finalizat un proces de re-branding.
Au participat reprezentanți ai ministerelor Economiei, Turismului și Antreprenoriatului și Culturii, zeci de primari, membri și președinți ai consiliilor județene, reprezentanți ai federațiilor din domeniul turismului și HORECA, precum și mulți alți jucători importanți din domeniu.
Sutele de mii de voturi ale publicului pe platforma destinatiaanului.ro, un juriu format din peste 200 de experți, dar și un amplu studiu sociologic au stabilit clasamentul acestui an în cele 12 categorii ale competiției.
Iată Destinațiile Anului 2024:
Destinația Anului – Orașe care inspiră (prezentată de Enterprise Rent a Car Romania): Municipiul Sibiu
Locul 2: la egalitate de puncte, municipiile Brașov și Timișoara,
Locul 3: Iași.
Destinația Anului – Tărâmuri cu istorie și tradiție (prezentată de berea Caraiman): Cetățile dacice din munții Orăștiei
Locul 2: Ținutul Mănăstirilor din Bucovina,
Locul 3: Maramureșul istoric.
Destinația Anului – Regiuni Eco-turistice (prezentată de Asociația de Ecoturism din România): Eco Delta Dunării
Locul 2: Țara Dornelor,
Locul 3: la egalitate de puncte Țara Hațegului și regiunea „Băile Tușnad și Împrejurimile”.
Destinația Anului – Stațiuni turistice: Bran
Locul 2: Băile Felix,
Locul 3: Sovata.
Destinația Anului® – Sat de poveste: Biertan (jud. Sibiu)
Locul 2: Sâmbăta de Sus (jud. Brașov),
Locul 3: Ciocănești (jud. Suceava),
Destinația Anului – Parcuri de distracție și aventură: Mini Transilvania Parc
Locul 2: Valea cu Povești Bran,
Locul 3: Dino Parc Râșnov.
Destinația Anului – Atracții Cultural-Educative (prezentată de România Atractivă): Castelul Corvinilor Hunedoara
Locul 2: Castelul Bran
Locul 3: la egalitate de puncte, Străzi Deschise București și Palatul Culturii din Iași.
Destinația Anului – Wellness: Therme București
Locul 2: Panoramic Colibița,
Locul 3: Ana Hotels Europa & Health SPA Eforie Nord.
Destinația Anului – Cazări epice – resorturi: Green Village Resort
Locul 2: Zaga Zaga,
Locul 3: la egalitate de puncte, Club Vila Bran și Teleferic Grand Hotel.
Destinația Anului – Cazări epice – boutique, prezentată de Epic Visits: Castel Hotel Daniel
Locul 2: Hadar Chalet,
Locul 3: la egalitate de puncte Atra Doftana și Nooks by Adybeca.
Destinația Anului – Experiențe gastronomice (prezentată de METRO) – Casa Timiș
Locul 2: Restaurant Kibuț Gărâna,
Locul 3: la egalitate de puncte Conacul Grigorescu Rătești și Mama Cozonacilor Bran.
Destinația Anului – Cea mai bună promovare (prezentată de BCR): Visit Harghita
Locul 2: Lunca Prutului de Jos, Cahul, Republica Moldova
Locul 3: Programul Anii Drumeției, Consiliul Județean Sibiu
Premiul Special Destinația Anului în Republica Moldova: Satul Văleni, raionul Cahul.
Premiul Special Destinația Anului pe Litoral a fost acordat Stațiunii Mamaia, care tocmai a finalizat un proces de re-branding.
Premiu Special pentru județul cu cele mai multe destinații câștigătoare. În acest an, acesta a fost adjudecat de județul Brașov, unde se află șapte destinații premiate. Pe poziții fruntașe au fost și județele Sibiu, Harghita, Suceava și Hunedoara.
Dintre destinațiile cu cel mai mare punctaj, aflate pe locul 1 în categoriile de mai sus, Municipiului Sibiu i-a fost decernat Marele Premiu „Destinația Anului” 2024, acordat de președintele Juriului.
Simona Constantinescu, președinta juriului „Destinația Anului” 2024: „Începând cu anul 2005, Municipiul Sibiu s-a asociat cu Consiliul Județean și mediul privat pentru a asigura un management public-privat al destinației turistice Sibiu. Munca în echipă, competența și eforturile susținute au recompensat Sibiul cu recunoașteri europene în premieră națională: Capitală Culturală Europeană, Regiune Gastronomică Europeană, primul oraș cotat cu 3 stele în ghidul verde Michelin. De asemenea, Sibiul găzduiește sute de evenimente pe an, printre care manifestări de talie internațională, precum: Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Festivalul de Film Documentar Astra Film, Festivalul Art-Mania, Festivalul Cântecele Munților. Investițiile municipalității au conservat și pus în valoare patrimoniul cultural, punând un accent important pe partea de sustenabilitate și preocupare pentru oraș si cetățean”.
Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu: „Am preluat ca primar, în numele Sibiului, nu unul, ci două premii pentru destinația noastră turistică. (…) Mulțumesc tuturor celor care ne-au votat, precum și stakeholderilor locali (instituții culturale, organizatori de evenimente, industria ospitalieră, operatorii în turism, mediul de afaceri) care au fost alături mereu de administrația locală în eforturile de a dezvolta Sibiul turistic. Mulțumiri organizatorilor pentru premii și felicitări pentru un eveniment reușit de networking, care ne motivează si ne responsabilizează.”
Mihai Bârsan, inițiator și co-organizator al competiției: „Destinațiile României pot fi sursă de relaxare, deconectare și încântare pentru o viață întreagă de vacanțe. Descrieri ale tuturor destinațiilor care au câștigat sau au fost finaliste în acest an sunt accesibile tuturor pe www.destinatiaanului.ro. Ce urmează acum? Promovăm destinațiile câștigătoare și orice loc frumos din România care ne-a inspirat, către milioane de români dar și turiști străini prin Social Media, TV și presă online. Astfel, misiunea Destinația Anului® de a inspira românii să-și (re)descopere țara, îndemnând în același timp destinațiile noastre să devină tot mai bune profesioniste își dovedește valoarea în timp.”
La cele 12 categorii ale competiției, desfășurată în perioada 31 ianuarie – 8 mai 2024, s-au înscris peste 300 de destinații, dintre care 129 au fost declarate finaliste.
Dintre finaliste, destinațiile câștigătoare au fost alese pe baza punctajului calculat pe trei paliere: 1. Votul publicului pe platforma www.destinatiaanului.ro, 2. Votul juriului prezidat de Simona Constantinescu, Președinta Federației Industriei Hoteliere din România, și compus din peste 200 de lideri de comunități, primari și președinți de consilii județene, reprezentanți ai asociațiilor profesionale din turism, antreprenori, manageri și experți, bloggeri, jurnaliști și personalități media și 3. Rezultatele cercetării Destinații Vizionare, realizate de agenția specializată Aha Moments și experții Destinația Anului. Câștigătoarele categoriei Cea mai bună promovare au fost desemnate exclusiv prin decizia juriului format din experți în management și marketing de destinație.