„Bursa Zvonurilor” a aflat din surse deschise cum de s-a ajuns ca PNL să piardă alegerile politice, iar Frații Pavăl-DEDEMAN să-și bage în spital clienții.
LĂCOMIA – conform DEX, este un mare defect al omului, care se manifestă prin dorința fără margini a unui individ de a obține ceva, uneori fără scrupule, călcând pe cadavre.
Același DEX ne spune că ORGOLIUL este cel mai mare defect, din cauzaă că „omul” ajunge să aibă o părere foarte bună, exagerată și nejustificată, despre sine însuși, despre valoarea și importanța sa socială.
În cazul PNL, lăcomia politică l-a transformat pe celebrul jurnalist Rareș Bogdan într-un individ fără caracter, într-un mincinos impecabil, într-o marionetă a liderului puterii, într-o voce fără substanță. Pe scurt, într-o „mizerie umană” de om politic. („Bursa Zvonurilor” nu comite atac la persoană, ci doar critică comportamentele politice sau de afaceri ale oamenilor).
LACOMIA lui Rareș Bogdan nu constă într-un ceas scump, haine de fițe sau o casă cât un castel. NU! De ce? Pentru că foarte mulți dintre banii strânși de familia Bogdan au fost impozitați și câștigați legal. Iar atât timp cât nu i-a furat, Rareș Bogdan are tot dreptul din lume să-și cumpere ceasuri scumpe și haine de fițe, pe care să și le afișeze în public, chiar și în zone sărace ale țării.
Și nici nu contează pentru oamenii cu ceva minte – așa cum sunt cei care votează cu PNL – că Rareș Bogdan își prezintă ostentativă averea, care nu este un comportament „ipocrit”, ci o formă de orgoliu burghez!
Pentru cei care plătesc lunar dările către stat, din care se înfruptă copios și Rareș Bogdan, contează ca „aleșii” să le facă viața mai bună/ușor de trăit, să elimine uriașele inegalități salariale între cei plătiți din bani publici și cei din privat, și să reducă flagelul corupției.
Din nefericire pentru plătitorii de taxe și impozite, la „omul politic” Rareș Bogdan s-au sudat pentru totdeauna LĂCOMIA și ORGOLIUL – cele mai mari defecte ale omului. De aici și caracterul lui dezgustător.
Și, apropo: „Bursa Zvonurilor” poate înțelege comportamentul politic care-l definește acum pe Rareș Bogdan și-l bagă în haznaua pe care el, ca jurnalist, o dezavua cu toată gura. Dar nu poate înțelege de ce Multimilionarul în euro Rareș Bogdan nu sprijină, prin donații, diverse activități care ajută românii și România!
„Bursa Zvonurilor” despre Frații Pavăl
LĂCOMIA Fraților Pavăl – DEDEMAN, miliardari în euro la pătrat, a produs un accident grav, cu victime printre clienții care le bagă în buzunarele avide bani frumoși. Acest „accident de muncă” putea lesne evitat dacă se respecta o lege de bază atunci când se fac lucrări asupra instalațiilor de gaze.
Legea interzice să se efectueze lucrări sub presiune (așa cum a decis Clotilde Armand pe când era director la Distrigaz, accident care a produs morți, iar franțuzoiaca a fost „extrasă” din țară de DGSE, pentru a o scăpa de pușcărie) și în public; în speță, NU în timp ce magazinul DEDEMAN este DESCHIS.
Dar LĂCOMIA miliardarilor PAVĂL a luat în calcul doar banii, nu și viețile omenești:
- Dacă se închide magazinul DEDEMAN pentru public, o zi sau mai multe, pentru a se efectua lucrările de reparații, atunci Frații Pavăl vor pierde milioane de lei;
- Dacă reparațiile se vor efectua noaptea, când iarăși magazinul DEDEMAN este închis publicului, Frații Pavăl vor fi obligați să plătească de 300-400% mai mult pentru lucrări.
După ce și-au făcut calculele, LĂCOMIA Fraților Pavăl a decis: lucrările asupra instalației de gaze se vor face ziua, cu magazinul DEDEMAN deschis publicului. Efectele LĂCOMIEI Fraților Pavăl? Clienți în stare gravă, intubați la terapie intensivă, doi cu șanse mici de supraviețuire!
„Bursa Zvonurilor” îl întreabă, cât se poate de serios, pe procurorul general al României, Alex Florin FLORENȚA: Lacomii Frați Pavăl vor fi anchetați conform legii sau vor fi „salvați de clopoțel”, așa cum a fost salvată Clotide Armand în 2009 de către serviciul secret francez DGSE?!