Normele de aplicare a Ordonanței drugtest (OUG 97), aprobate prin HG 877, au fost publicate în MO, iar Poliţia Română precizează că şoferilor testaţi pozitiv cu aparatul Drager5000 nu li se întocmeşte dosar penal, în intervalul de 72 de ore până la sosirea rezultatelor probelor biologice de la instituţiile de medicină legală, ci numai un act administrativ, care se ataşează dosarului.
„În situaţia unui rezultat pozitiv, în urma testării cu aparatul Drager5000, poliţiştii întocmesc o lucrare (este vorba de actul de sesizare, iar nu de un dosar penal), care rămâne la unitatea de poliţie, pe parcursul celor 72 de ore, în care instituţiile de medicină legală trebuie să transmită rezultatul probelor biologice aferente. Dacă în interiorul termenului de 72 de ore, poliţiştii primesc de la medicină legală un rezultat negativ, acesta se anexează lucrării de bază, iar documentele se înaintează de către Poliţie, unităţii de parchet competente, cu propunere de închidere a procedurii, pe cale administrativă”, informează o precizare a Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
Propunerea unităţii de poliţie, de închidere pe cale administrativă, într-o astfel de situaţie, are la bază rezultatul negativ al probelor biologice, emis de medicina legală, şi nu presupune o propunere de clasare în accepţiunea Codului de Procedură Penală, ci închiderea pe calea administrativă a lucrării, menţionează sursa citată.
Astfel, persoana testată, cu rezultat negativ de la medicină legală, nu este cercetată de organele de poliţie, sub nicio formă, în cadrul unui dosar penal, mai arată IGPR.
În situaţia în care rezultatul de la medicină legală este pozitiv, acesta se anexează lucrării de bază şi documentele se transmit unităţii de parchet competente, unde lucrarea primeşte un număr unic, respectiv aceasta devine „dosar penal”, în care se continuă cercetările şi se administrează probe, conform Codului Penal şi Codului de Procedură Penală.
„Prin urmare, măsura retragerii/reţinerii permisului de conducere, pentru 72 de ore, este de natură a înlătura un potenţial pericol din traficul rutier, până la primirea rezultatelor de la medicină legală”, arată Poliția Română.
IGPR aminteşte că, înainte de intrarea în vigoare a noilor prevederi din domeniul siguranţei rutiere, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a relaţionat cu factorii decizionali din cadrul Parchetului General, pentru stabilirea unui mod unitar de aplicare a prevederilor Ordinului Comun al MAI şi PÎCCJ nr. 56/12/C/2014, raportat la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare (inclusiv OUG 84 şi OUG 97).
„în 19 iulie, conducerea Poliţiei Române a organizat din nou o videoconferinţă, la care au participat, la nivel teritorial, inspectorii şefi, şefii serviciilor rutiere şi purtătorii de cuvânt, activitate în cadrul căreia au fost reprelucrate aspectele de ordin legislativ şi administrativ, inclusiv cele menţionate în prezenta precizare”, se mai arată în precizarea transmisă de IGPR.
În 15 iulie, a fost publicată în Monitorul Oficial (MO) Ordonanţa de urgenţă (OUG) nr. 97, care prevede reţinerea permisului de conducere pentru şoferii ce refuză testarea sau ies pozitiv la testul pentru alcool ori substanţe psihoactive şi restituirea lui dacă nu primesc rezultatul analizelor în termen de 72 de ore de la recoltare.
Normele de aplicare a OUG 97, aprobate. Rezultatele analizelor toxicologice, pe o platformă informatică
După 3 zile, în 18 iulie, Guvernul a aprobat și normele de aplicare a OUG 97/2024. HG 877 privind norme a fost publicată în MO nr. 707.