Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut joi ministrei Educației, Ligia Deca, la 4 zile de la izbucnirea scandalului cu prădătorul sexual Alfred Bulai de la SNSPA, „să vină săptămâna viitoare cu propuneri de modificare a legislației”.
„Începem cu o temă aflată în prim-planul vieții publice în ultimele zile: cazurile punctuale de hărțuire sexuală din mediul universitar. Categoric, nu putem accepta asemenea situații și nu va exista toleranță, indiferent de numele agresorului! Chiar și dacă ar fi vorba de un singur caz, pentru a salva o victimă, este esențial să luăm măsurile care se impun! Îi cer ministrului Educației, doamna Ligia Deca, să vină săptămâna viitoare cu propuneri de completare și modificare a legislației, în dialog cu Consiliul Național al Rectorilor. Cred că societatea noastră așteaptă un fapt simplu și clar: ca legea să protejeze în mod real victimele, iar agresorii să fie dați rapid pe mâna justiției! Doamna ministru ne va spune care sunt pașii necesari pentru a ajunge la acest rezultat”, a declarat Ciolacu, la începutul ședinței de guvern.
Zece sesizări noi la Parchet de la victime ale sociologului Alfred Bulai, anchetat pentru folosirea funcţiei în scop sexual
Reacția lui Ciolacu vine la o zi după ce declarase că „înainte de a judeca pe cineva trebui să aflăm întreg adevărul”.
El a fost întrebat de ziariști într-o conferință de presă cum comentează „scandalul de la SNSPA în care și Marius Pieleanu, un apropiat al PSD, a fost menționat”. Ciolacu a spus ”ce înseamnă un apropiat al PSD? Nu înțeleg remarca. Nu e nici dușman al PSD. Nu ați vrea totuși, înainte de a judeca pe cineva, să aflăm întreg adevărul?”
„Dacă s-a întâmplat așa ceva, veți vedea că se vor lua măsurile pe care le impune legea. Ministrul Educație sunt ferm convins că a declanșat anchetele împreună cu conducerea SNSPA. Deja sunt și procurorii autosesizați. Nu intervenim într-o anchetă penală, e normal. O să intervenim administrativ dacă dispune ministrul Educației. Există un consiliu național al rectorilor, independent de minister și premier. Depinde în ce societate dorim să trăim. Eu am trăit în comunism și nu mai vreau. Avem o societate cu independență a autorităților”, a adăugat Ciolacu.
Ce zice SNSPA
Senatul SNSPA a aprobat marți, a doua zi după ce a izbucnit scandalul, suspendarea profesorului Alfred Bulai din toate funcțiile pe care le ocupă, iar acesta și-a depus cererea de pensionare, care este „un act unilateral”, a anunțat universitatea.
Fosta Academie „Ștefan Gheorghiu” din perioada comunistă, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) este condusă de rectorul Remus Pricopie, pentru al treilea mandat, care a transmis că „nu a existat niciodată o plângere la adresa lui Alfred Bulai” și i-a îndeamnat pe cei care afirmă că „se știa” despre acuzațiile care îi sunt aduse acestuia „să se adreseze instituțiilor statului”.
Cine este Alfred Bulai: propulsat de Tăriceanu pe vremea când era premier și președinte PNL
Alfred Bulai (61 de ani) este acuzat de comportament de prădător sexual, după ce ar fi cerut unor studente să se dezbrace în fața lui. El a fost propulsat politic de Călin Popescu Tăriceanu pe vremea când era premier și l-a numit secretar de stat și președinte al Agenției de Strategii Guvernamentale (2006‑2009). La acea vreme, Bulai a făcut propagandă pe bani publici pentru PNL – partid condus de Tăriceanu -, tipărind 4 milioane de cărți poștale la suprapreț, care promovau integrarea în UE și aveau poza lui Tăriceanu, potrivit Hotnews.ro.
Bulai a ajuns un cunoscut analist politic, propulsat și de PSD, care l-a nominalizat și votat în Parlament, în 2016, ca membru în Consiliul de administrație al TVR.
În paralel, Bulai a deținut funcții importante în SNSPA: prodecan la Facultatea de Științe Politice (peste 10 ani) și șef al Departamentului de Sociologie – din 2016 până în prezent.