Avertizarea Cod Roșu de caniculă dispare miercuri, însă meteorologii au emis noi alerte Cod Galben și Cod Portocaliu, dar apar și ploile, iar joi și vineri valul de căldură se restrânge la regiunile sudice și sud-estice, pentru ca, la sfârșitul săptămânii, să se extindă din nou la aproape toată țara.
Miercuri, potrivit Codului Galben de caniculă, în Banat, sudul Crișanei, sudul și estul Transilvaniei, cea mai mare parte a Munteniei și a Moldovei, estul Olteniei și Dobrogea continentală va fi disconfort termic ridicat și caniculă. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 35 de grade, la umbră.
Totodată, Codul Portocaliu de caniculă aduce în jumătatea de nord a Crișanei, Maramureș, nord-vestul și centrul Transilvaniei, nord-estul Moldovei și în sudul și centrul Munteniei maxime vor fi de 35…37 de grade, la umbră. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Tot pentru miercuri, a fost emisă o alertă Cod Galben de ploi torențiale.
Astfel, de la ora 14.00 și până joi la ora 2.00, în Banat, Crișana, Maramureș și în vestul și nord-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu averse torențiale, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50…70 km/h), local vijelii, descărcări electrice și izolat grindină.
Cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.
„Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în zonele montane din restul teritoriului. Începând cu a doua parte a nopții de miercuri spre joi (21/22 august) vântul se va intensifica temporar în regiunile estice și sud-vestice”, precizează ANM.
Joi, canicula se restrânge. Astfel, va fi Cod Galben în cea mai mare parte a Munteniei, estul Olteniei, sudul Moldovei și în Dobrogea continentală.
Temperaturile maxime vor fi în general de 35…36 de grade, iar noaptea va fi tropicală cu minime cuprinse între 18 și 21 de grade.
Cod Portocaliu va fi doar în județele Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul București, unde valorile termice se mențin la 35…37 de grade, la umbră, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
„Joi și vineri, valul de căldură se va menține în regiunile sudice și sud-estice, iar la sfârșitul săptămânii se va extinde din nou în aproape toată țara.”, mai arată ANM