Guvernul a suplimentat cu 40 de milioane de lei, miercuri, din Fondul de rezervă, bugetul Ministerului Educaţiei, pentru finalizarea unor cămine studențești aflate în diferite stadii de execuție și pentru extinderea unor clădiri cu destinația de spații de învățământ.
Între universitățile care vor primi fonduri pentru finalizarea căminelor se află Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea din Oradea, precum și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica din București.
„Finalizarea acestor cămine este necesară având în vedere solicitările crescute din ultimii ani. Prin construirea acestor cămine, se dorește acoperirea necesarului de cazare pentru studenții universităților, având în vedere solicitările crescute din ultimii ani, precum și asigurarea unor spații de cazare conform normativelor actuale de locuit în campusurile studențești”, precizează Executivul.