A 34-a ediție a Festivalului Național de Teatru, care se va derula în perioada 18-28 octombrie la București, va avea spectacolele și evenimentele găzduite de majoritatea teatrelor din Capitală, precum și de alte spații culturale de notorietate.
O ediție aflată sub semnul Dramaturgiilor posibilului, care analizează, cercetează și pune în valoare dinamica și tendințele fenomenului teatral românesc. Spectacolele au fost alese din perspectiva varietății formulelor dramaturgice, cei trei curatori, Mihaela Michailov, Călin Ciobotari și Ionuț Sociu punând accentul pe abordări în care structurile și conținuturile dramatice trezesc interesul spectatorilor. Atașamentul față de o temă sau alta, apetența pentru un anumit tip de estetică, sensibilitatea pentru un anume creator, disponibilitatea pentru un anumit tip de dramaturgie, șansa de a întâlni tipologii de spectacol mai puțin dezvoltate au fost în centrul alegerilor celor trei curatori.
Biletele vor fi puse în vânzare, la începutul lunii octombrie, pe platformele online ale teatrelor gazdă.
Programul spectacolelor
Vineri, 18 octombrie
Spectacol invitat din străinătate
18.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala „Ion Caramitru”
DANCE ME!
Ideea și conceptul: She She Pop
Consultanți artistici: Laia Ribera Cañénguez, Rodrigo Zorzanelli Cavalcanti
Decorul: Jan Brokof
Costumele: Lea Søvsø
Light Design: Andreas Harder, Michael Lentner
Consultanță coregrafică: Jill Emerson
Sunet: Xavier Perrone
Producător: She She Pop, Germania
Co-producători: HAU Hebbel am Ufer Berlin, Kampnagel Hamburg, Künstler innenhaus Mousonturm, FFT Düsseldorf, HELLERAU – Europäisches Zentrum der Künste
Turneul este susținut financiar de către Departamentul pentru cultură și coeziune socială al Senatului Landului Berlin
Durata: 1h40min
Spectacol cu publicul pe scenă
DESCHIDEREA OFICIALĂ A FNT34
20.30 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Studio
Cári Tibor & Folktronica Orchestra
Durata: 1h30min
Audiență generală
Sâmbătă, 19 octombrie
FNT Educațional
17.00 Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
(R)EVOLUȚIE. GHID DE SUPRAVIEȚUIRE ÎN SECOLUL XX
De Yael Ronen & Dimitrij Schaad, inspirat de Yuval Noah Harari
Regia: Radu Nica
Scenografia: Theodor Cristian Niculae
Coregrafia: Florin Fieroiu
Muzica originală și sound design: Adrian Piciorea
Light design: Traian Marin
Producător: Teatrul Excelsior București
Durata: 1h 45min
14+
Spectacolul conține efecte luminoase care pot afecta persoanele care suferă de epilepsie
Spectacol invitat din străinătate
18.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala „Ion Caramitru”
DANCE ME!
Ideea și conceptul: She She Pop
Consultanți artistici: Laia Ribera Cañénguez, Rodrigo Zorzanelli Cavalcanti
Decorul: Jan Brokof
Costumele: Lea Søvsø
Light Design: Andreas Harder, Michael Lentner
Consultanță coregrafică: Jill Emerson
Sunet: Xavier Perrone
Producător: She She Pop, Germania
Co-producători: HAU Hebbel am Ufer Berlin, Kampnagel Hamburg, Künstler innenhaus Mousonturm, FFT Düsseldorf, HELLERAU – Europäisches Zentrum der Künste
Turneul este susținut financiar de către Departamentul pentru cultură și coeziune socială al Senatului Landului Berlin
Durata: 1h40min
Spectacol cu publicul pe scenă
18.00 Teatrul Nottara, Sala „Horia Lovinescu”
PESCĂRUȘUL de A.P. Cehov
Traducerea: Bogdan Budeș
Un spectactacol de: Christian Benedetti
Producător: Teatrul Tineretului, Piatra Neamț
Durata: 1h 45min
12+
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
GRIVIȚA 53 – un nou spațiu de creație
19.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Atelier
NORA de Henrik Ibsen
Traducerea: Radu Polizu-Micșunești, Florin Murgescu și Chris Simion – Mercurian
Regia și adaptarea: Chris Simion- Mercurian
Scenografia: Maria Miu
Coregrafia: Ioana Marchidan
Muzica originală: Călin Țopa
Lighting design: Alin Popa
Video design: Constantin Șimon
Co-producători: Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București și Asociația Culturală „Grivița 53”
Durata: 2h
Audiență generală
20.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Studio
ANTOLOGIA DISPARIȚIEI
Scenariul, regia, universul sonor, filmările: Radu Afrim
După proză feminină contemporană
Scenografia: Cosmin Florea
Coregrafia: Alice Veliche
Pregătirea și aranjamentul muzical: Diana Roman
Video-proiecția, filmările, mapping: Mihai Nistor
Light-design: Cristian Niculescu
Producător: Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Iași
Durata: 3h 30min (cu pauză)
16+
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
Spectacol invitat din străinătate
21.30 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Pictură
LIPPY
Scenariul dramatic: Bush Moukarzel cu contribuția lui Mark O’Halloran
Regia: Ben Kidd și Bush Moukarzel
Decorul: Andrew Clancy
Costumele: Grace O’Hara
Luminile: Stephen Dodd
Sunetul și muzica: Adam Welsh
Producător: Dead Centre, Irlanda / Marea Britanie
Cu sprijinul: Culture Ireland
Durata: 1h 20min
21.30 Teatrelli
zeițe de categoria B de Alexandra Felseghi, după o idee de Andrei Măjeri
Regia: Andrei Măjeri
O selecție de piese din colecțiile lui Lucian Broscățean
Bijuterii: Monom by Georgiana Ciceo
Experiența sonoră: Adrian Piciorea
Producător principal: creart / Teatrelli
Co-producători: Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Teatrul „Regina Maria” Oradea, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani
Durata: 1h 30min (fără pauză)
12+
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
Duminică, 20 octombrie
17.00 Teatrelli

17.00 Teatrul Evreiesc de Stat, București
SIDY THAL de Thomas Perle și Clemens Bechtel
Regia: Clemens Bechtel
Scenografia: Șteff Chelaru, Ioana Groza
Muzica originală: Dan Simion
Înregistrări pentru audio-walk & video design: Alex Halka
Co-producători:Teatrul German de Stat din Timișoara și Teatrul Evreiesc de Stat din București
Durata: 2h
16+
Spectacol în limbile idiș, germană și română, cu traducere în limbile română și engleză
SILVIU PURCĂRETE. 50 de ani de creație
18.00 Teatrul Odeon, Sala Majestic
LEXICONUL AMAR de Sebastian-Vlad Popa și Laur Cavachi
După „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” de Petre Ispirescu
Regia: Silviu Purcărete
Scenografia: Dragoș Buhagiar
Muzica originală: Vasile Șirli
Producător: Teatrul Odeon, București
Durata: 2h
12+
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
19.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala „Ion Caramitru”
TEOREMA, după Pier Paolo Pasolini
Dramaturgia și adaptarea: Yann Verburgh
Regia: Eugen Jebeleanu
Decorul și costumele: Velica Panduru
Muzica originală: Remi Billardon
Light design: Cristian Niculescu
Producător: Teatrul Național „Radu Stanca”, Sibiu
Durata: 1h 45min
16+
Spectacol în limbile română și spaniolă cu traducere în limba engleză
Cea mai bună regie la Gala Premiilor UNITER în FNT
19.00 Teatrul Metropolis, Sala Mică
CINE L-A UCIS PE TATA? de Édouard Louis
Traducerea: Alexandru Matei
Dramatizarea: Mihaela Michailov
Regia: Andrei Măjeri
Scenografia: Adrian Balcău
Coregrafia: Andrea Gavriliu
Sound design: Adrian Piciorea
Pregătirea muzicală: Alexandra Ștefan
Producător: Teatrul Metropolis București
Durata: 1h 35min
16+
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
MINA – un spațiu al cercetării și creației multidisciplinare
20.30 și 21.30 MINA Museum
[IN BETWEEN]
Conceptul și regia: Bobi Pricop
Costumele: Iolanda Mutu – Atelier Foarte Frumos
Coregrafia: Filip Stoica
Asistent coregrafie: Simona Dabija
Muzica originală: Alexei Țurcan
Conținut video: MINA STUDIOS
Generative and interactive design: AV NOIR
Producător: MINA – Museum Of Immersive New Art
Durata: 45min
7+
21.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Studio
RABBIT HOLE de David Lindsay-Abaire
Traducerea: Adina Oniciuc
Regia: Vlad Cristache
Scenografia: Andreea Tecla
Producător: Teatrul „Regina Maria” Oradea – Trupa „Iosif Vulcan”
Durata: 2h
14+
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
Se folosesc lumini stroboscopice, care pot afecta persoanele cu epilepsie sau sensibilitate la acest tip de lumină
Spectacol invitat din străinătate
21.30 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Pictură
LIPPY
Scenariul dramatic: Bush Moukarzel cu contribuția lui Mark O’Halloran
Regia: Ben Kidd și Bush Moukarzel
Decorul: Andrew Clancy
Costumele: Grace O’Hara
Luminile: Stephen Dodd
Sunetul și muzica: Adam Welsh
Producător: Dead Centre, Irlanda / Marea Britanie
Cu sprijinul: Culture Ireland
Durata: 1h 20min
Miriam Răducanu. 100 de ani
21.30 Teatrul Bulandra, Sala „Liviu Ciulei”
NOCTURN. Gigi Căciuleanu/Confesiuni
Performance de Gigi Căciuleanu
Coregrafii: Miriam Răducanu, Gigi Căciuleanu
Producători: Fundația Art Production și Gigi Căciuleanu Romania Dance Company
Durata: 1h 30min
Audiență generală
Luni, 21 octombrie
FNT Educațional
11.00 Teatrul de Artă
ZAHARAȘKA ȘI ZĂPADA UITATĂ de Ana Crăciun Lambru și Lavinia Pop Coman
Regia, decorul, coregrafia și interpretarea: Ana Craciun-Lambru, Lavinia Pop-Coman
Costumele: Atelier Concentric
Muzica originală: Jonny Easton și Andrei Midișan
Light design și sound design: Alexandru Gârjoabă
Producător: Teatrul de Artă, București
Durata: 1h
3+
Spectacol invitat din străinătate
17.00 și 21.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Atelier
ULTIMELE ZILE ALE ELENEI ȘI ALE LUI NICOLAE CEAUȘESCU
Scenariul și dramaturgia: Julia Holewińska
Regia: Wojciech Faruga
Scenografia, costumele și luminile: Wojciech Faruga
Muzica: Radosław Duda
Pregătirea muzicală: Natalia Kawałek
Coregrafia: Bartłomiej Gąsior
Producător: Teatr Polski Bydgoszez, Polonia
Durata: 1h 40min
Spectacol prezentat în cadrul Sezonului Cultural Polonia-România 2024-2025, organizat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din Polonia și Institutul Adam Mickiewicz, cu sprijinul Institutului Polonez din București, al Ministerului Culturii din România și al Institutului Cultural Român.
Cea mai bună regie la Gala Premiilor UNITER în FNT
17.30 Teatrul Metropolis, Sala Mică
CINE L-A UCIS PE TATA? de Édouard Louis
Traducerea: Alexandru Matei
Dramatizarea: Mihaela Michailov
Regia: Andrei Măjeri
Scenografia: Adrian Balcău
Coregrafia: Andrea Gavriliu
Sound design: Adrian Piciorea
Pregătire muzicală: Alexandra Ștefan
Producător: Teatrul Metropolis București
Durata: 1h 35min
16+
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
SILVIU PURCĂRETE. 50 de ani de creație
18.30 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala „Ion Caramitru”
O TRAGEDIE VENINOASĂ
După Women Beware Women de Thomas Middleton
Regia, traducerea și adaptarea scenică: Silviu Purcărete
Scenografia: Dragoș Buhagiar
Muzica originală: Vasile Șirli
Producător: Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași
Durata: 2h 30min
16+
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
19.00 Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
DOUĂ ORE CU PAUZĂ
Scenariul și regia: Gianina Cărbunariu
Scenografia: Adrian Ganea
Coregrafia: Ioana Marchidan
Muzica originală și sound design: Oscar Ungvári
Light design: Cristi Niculescu
Producător: Teatrul Excelsior, București
Durata: 2h
12+
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
19.00 Teatrul Evreiesc de Stat București
SIDY THAL de Thomas Perle și Clemens Bechtel
Regia: Clemens Bechtel
Scenografia: Șteff Chelaru, Ioana Groza
Muzica originală: Dan Simion
Înregistrări pentru audio-walk & video design: Alex Halka
Co-producători: Teatrul German de Stat din Timișoara și Teatrul Evreiesc de Stat din București
Durata: 2h
16+
Spectacol în limbile idiș, germană și română, cu traducere în limbile română și engleză
21.30 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Studio
WOYZECK de Georg Büchner
Dramaturgia: Hunor Horváth
Regia: Hunor Horváth & Edith Buttingsrud Pedersen
Decorul: Előd Golicza
Costumele: Zsofia Gabor
Coregrafia: Edith Buttingsrud Pedersen
Muzica originală: Mihai Dobre
Ilustrația muzicală: Hunor Horváth
Light design: Dan Basu
Sound design: Michael Bischoff
Producător: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu – Secția Germană
Durata: 2h
Audiență generală
Spectacol în limba germană cu traducere în limbile română și engleză
Marți, 22 octombrie
FNT Educațional
11.00 Teatrul Excelsior, Sala Studio
CU AVIONUL PRINTRE STELE
Textul, regia, elementele scenografice: Beatrice Iordan
Producător: Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” Iași
Durata: 45min
3+
17.00 și 21.30 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Pictură
MOBILĂ ȘI DURERE de Teodor Mazilu
Regia: Cristian Ban
Scenografia: Irina Chirilă
Producător: Teatrul „Andrei Mureșanu”, Sfântu Gheorghe
Durata: 1h 50min
Audiență generală
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
18.00 Teatrul Bulandra, Sala „Toma Caragiu”
10 LUCRURI PE CARE LE-AM PIERDUT LA FESTIVALUL MAMAIA
de Gabriel Sandu
Regia: Elena Morar & Gabriel Sandu
Scenografia și lighting design: Miruna Croitoru
Coregrafia: Stela Cocârlea
Sound design: Alexandru Neș
Producător: Teatrul de Stat Constanța
Durata: 3h 10min (cu pauză)
Audiență generală
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
19.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Studio
MARIA STUART de Friedrich Schiller
Traducerea în limba maghiară: László Kálnoky
Dramaturgia: Kata Gyarmati
Regia și decorul: Diego de Brea
Costumele: Gyopár Bocskai
Light design: Romeo Groza
Video: Péter Buksa
Producător: Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Durata:2h 15min
14+
Spectacol în limba maghiară cu traducere în limbile română și engleză
19.00 Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
DOUĂ ORE CU PAUZĂ
Textul și regia: Gianina Cărbunariu
Scenografia: Adrian Ganea
Coregrafia: Ioana Marchidan
Muzica originală și sound design: Oscar Ungvári
Light design: Cristi Niculescu
Producător: Teatrul Excelsior, București
Durata: 2h (cu pauză)
12+
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
21.30 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala „Ion Caramitru”
NEÎNȚELEGEREA de Albert Camus
Traducerea: Andrei Dosa
Adaptarea și dramatizarea: Bobi Pricop și Andrei Dosa
Regia: Bobi Pricop
Decorul: Oana Micu
Costumele: Oana Micu și Lucian Rusu
Muzica originală și sound design: Eduard Gabia
Light design: Costi Baciu
Producător: Teatrul Național „Radu Stanca”, Sibiu
Durata: 1h 50min
Audiență generală
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
Miercuri, 23 octombrie
FNT Educațional
11.00 Opera Comică pentru Copii, Sala Mare
MATILDA de Roald Dahl
Traducerea: English Kids Academy
Muzica și versurile: Tim Minchin
Textul: Dennis Kelly
Orchestrație și aranjamente muzicale: Chris Nightingale
Regia: Emil Pantelimon
Lighting design: Marius Mitroi
Video: Alexandru Vișan
Producător: Teatrul Opera Comică pentru Copii, București
Durata: 3h (cu pauză)
7+
17.00 și 21.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Atelier
ANATOMIA UNEI SINUCIDERI de Alice Birch
Traducerea, dramatizarea și regia: Diana Mititelu
Scenografia: Alexandra Budianu
Producător: Teatrul „Andrei Mureșanu”, Sfântu Gheorghe
Durata: 2h (fără pauză)
16+
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
FNT Educațional
17.00 Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
HARTA LUI ELIAN
Conceptul: Angela Ioan și Nicoleta Lefter
Regia: Nicoleta Lefter
Scenografia: Oana Micu
Muzica originală: Ștefan Baghiu
Light design: Ionuț Nasture
Sound design: Claudiu Rusu-Costea
Producător: Teatrul pentru Copii și Tineret GONG Sibiu
Durata: 50min
10+
18.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala „Ion Caramitru”
LA CÂȚIVA OAMENI DISTANȚĂ DE TINE de Dan Coman
Regia și universul sonor: Radu Afrim
Decorul și costumele: Sabina și Bianca Veșteman
Coregrafia: Flavia Giurgiu
Light design: George Jipa
Producători: Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița și Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București
Durata: 2h 20min (cu pauză de 15 minute)
15+
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
18.00 Teatrul Odeon, Sala Majestic
FALSA SERVITOARE de Pierre Carlet de Chamblain de Marivaux
Traducerea și adaptarea: Adrian Nicolae
Regia artistică: Alexandru Mâzgăreanu
Scenografia: Andreea Săndulescu
Producător: Teatrul „Maria Filotti”, Brăila
Durata: 1h 50min
14+
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
18.30 Teatrul Mic, Sala Gabroveni
REVIZORUL de Nikolai Gogol
Adaptarea și regia: Alexandru Dabija
Scenografia: Ioana Pashca
Producător: Teatrul Mic, București
Durata: 3h 30min (cu pauză)
Audiență generală
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
Republica Moldova în FNT
18.30 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Pictură
DOMNIȘOARA IULIA de August Strindberg
Traducerea: Valeriu Munteanu
Regia: Luminița Țîcu
Scenografia: Irina Gurin
Proiecția video: Rena Botezatu
Light design: Andrei Fotescu
Universul sonor: Valentin Strișcov
Producător: Teatrul Național „Mihai Eminescu” Chișinău
Durata: 2h
16+
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
Spectacolul conține scene de violență și scene de viol nedetaliate
20.30 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Studio
LUMÂNĂRILE DREPTĂȚII de Csaba Székely
Regia: Aba Sebestyén
Decorul: Beáta Sós
Costumele: Rebeka Hatházi
Muzica originală: Tibor Cári
Light design: Róbert Majoros
Producător: Teatrul Național Târgu-Mureș, Compania „Tompa Miklós”
Durata: 3h (cu pauză)
12+
Spectacol în limba maghiară cu traducere în limbile română și engleză
Joi, 24 octombrie
FNT Educațional
10.00 Teatrul Ion Creangă, Sala Mare
AMINTIRI DIN COPILĂRIE, după Ion Creangă
Scenariul, regia și muzica originală: Dan Tudor
Scenografia: Alina Herescu
Coregrafia: Florin Fieroiu
Light design: Andrei Răduț
Sound design: Vlad Crețu
Producător: Teatrul Ion Creangă București
Durata: 1h
6+
Republica Moldova în FNT
17.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Pictură
DOMNIȘOARA IULIA de August Strindberg
Traducerea: Valeriu Munteanu
Regia: Luminița Țîcu
Scenografia: Irina Gurin
Proiecția video: Rena Botezatu
Light design: Andrei Fotescu
Universul sonor: Valentin Strișcov
Producător: Teatrul Național „Mihai Eminescu” Chișinău
Durata: 2h
16+
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
Spectacolul conține scene de violență și scene de viol nedetaliate
FNT Educațional
17.00 Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
BUJOR de Doru Vătavului
Regia: Leta Popescu
Scenografia: Bogdan Spătaru
Muzica originală: Oana Hodade
Producător: Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, Galați
Durata: 1h 50min
16+
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
17.00 și 21.00 Teatrul Bulandra, Sala „Toma Caragiu”
A DOUĂSPREZECEA NOAPTE de William Shakespeare
Regia: Andrei Șerban
Regizor asociat: Daniela Dima
Scenografia: Carmencita Brojboiu
Momente coregrafice: Mihaela Velicu
Lighting design: Cristian Niculescu
Sound design: Alex Popa
Producător: Teatrul de Stat Constanța
Durata: 2h 15min
12+
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
Efecte speciale audio, nuditate parțială
19.00 Teatrul Odeon, Sala Majestic
VICTIMELE DATORIEI de Eugène Ionesco
Traducerea: Vlad Zografi și Vlad Russo
Regia: Radu Iacoban
Scenografia: Tudor Prodan
Producător: Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara
Durata: 1h 20min
Audiență generală
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
20.00 Teatrul Mic, Sala Gabroveni
REVIZORUL de Nikolai Gogol
Adaptarea și regia: Alexandru Dabija
Scenografia: Ioana Pashca
Producător: Teatrul Mic, București
Durata: 3h 30min (cu pauză)
Audiență generală
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
21.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala „Ion Caramitru”
ANOMALIA
Textul și dramaturgia: Natasza Sołtanowicz și Joanna Kowalska
Traducerea: Iulia Gheorghiță
Regia, muzica originală și coregrafia: Natasza Sołtanowicz
Decorul și costumele: Marianna Syska
Aranjamentele muzicale și sound design: Grzegorz Bieńko
Light design: Dodu Ispas
Sunet: Emy Guran
Producător: Teatrul Național „Marin Sorescu”, Craiova
Durata: 1h 40min
12+
Spectacolul conţine efecte luminoase și sonore, puternice, care pot afecta copiii sau persoanele care suferă de epilepsie sau au alte sensibilități!
Spectacol în limba română cu traducere în limbile engleză și polonă
Spectacol cu publicul pe scenă
Vineri, 25 octombrie
FNT Educațional
10.00 Teatrul de Animație Țăndărică
FRUMOASA ȘI BESTIA
Adaptarea: Andrei Dósa
Regia: Bobi Pricop
Scenografia: Oana Micu
Marionetele: Oana Micu și Claudiu Ionescu
Muzica originală: Eduard Gabia
Light design: Costi Baciu
Producător: Teatrul de Animație Țăndărică, București
Durata: 1h 10min
4+
17.00 și 21.30 Centrul de Teatru Educațional Replika
TRAP
Textul și regia: Bogdan Georgescu
Scenografia: Bogdan Georgescu / Irina Gâdiuță
Costumele: Irina Gâdiuță
Light design: Dragoș Petrișor
Producător: Asociația O2G
Durata: 1h 15min
18+
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
18.30 Teatrul Metropolis, Sala Mare
PĂRINȚI de Diana Bădica
Scenariul dramatic: Diana Bădica și Cristian Ban, cu contribuția actorilor
Regia: Cristian Ban
Scenografia: Andreea Săndulescu
Lighting design: Vlad Lăzărescu
Producția: Teatrul Metropolis, București
Durata: 1h 40min
12+
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
19.00 Teatrul Nottara, Sala „George Constantin”
DINCOLO DE TANDREȚE de Alexander Zeldin
Traducerea și regia: Sânziana Stoican
Scenografia: Valentin Vârlan
Producător: Teatrul Nottara, București
Durata: 2h 5min
Audiență generală
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
19.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala „Ion Caramitru”
ANOMALIA
Textul și dramaturgia: Natasza Sołtanowicz și Joanna Kowalska
Traducerea: Iulia Gheorghiță
Regia, muzica originală și coregrafia: Natasza Sołtanowicz
Decorul și costumele: Marianna Syska
Aranjamentele muzicale și sound design: Grzegorz Bieńko
Light design: Dodu Ispas
Sunet: Emy Guran
Producător: Teatrul Național „Marin Sorescu”, Craiova
Durata: 1h 40min
12+
Spectacolul conţine efecte luminoase și sonore, puternice, care pot afecta copiii sau persoanele care suferă de epilepsie sau au alte sensibilități!
Spectacol în limba română cu traducere în limbile engleză și polonă
Spectacol cu publicul pe scenă
Spectacol invitat din străinătate
21.30 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Studio
POVEȘTILE BUNICILOR ȘOPTITE FIICELOR DE MAMELE LOR
Textul și regia: Gianina Cărbunariu
Scenografia și costumele: Anna Maria Karczmarska, Mikołaj Małek
Muzica: Charles Nepelski
Coregrafia: Katarzyna Sikora
Dramaturgia: Anna Mazurek
Luminile: Rafał Paradowski
Producător: Teatrul Contemporan din Szczecin, Polonia
Durata: 2h 30min
Spectacol în limba polonă cu traducere în limbile română și engleză
Spectacol invitat din străinătate
21.30 Teatrul Mic, Sala Mare
MÉMÉ
Autor concept & text și performer: Sarah Vanhee
Design obiecte și scenografia: Toztli Abril de Dios
Sunetul: Ibelisse Guardia Ferragutti
Consiliere: Christine De Smedt
Light design: Babette Poncelet
Co-producție: Kunstenfestivaldesarts (Bruxel), Kaaitheater (Bruxel), Wiener Festwochen (Viena), HAU Hebbel am Ufer (Berlin), De Grote Post (Oostende), Théâtre de la Bastille (Paris), Festival d’Automne à Paris
Durata: 1h 30min
Spectacol în limbile neerlandeză, engleză și dialect flamand cu traducere în limbile română și engleză
Sâmbătă, 26 octombrie
FNT Educațional
17.00 Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
CALIBAN ȘI VRĂJITOAREA
Text de: Mihaela Drăgan, după William Shakespeare
Traducere în limba romani: Izabela Tiberiade
Regia: Mihaela Drăgan
Decorul: Lia Dogaru
Costumele: Adelina Galiceanu și Zita Moldovan
Muzica: Andrei Horjea
Coregrafia: Răzvan Rotaru
Light design: Dodu Ispas
Sunetul: Daniel Feneșan, George Udrea
Co-producători: Giuvlipen și Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova
Durata: 1h 30min
14+
Spectacol în limbile română și romani
Spectacolul conține scene cu impact emoțional, sugestii de viol și violență, sânge și lumini stroboscopice
17.00 Teatrul Masca, Sala Mare
CARACATIȚA
Dramaturgia: Mara Căruțașu și Catinca Drăgănescu
Conceptul și regia: Catinca Drăgănescu
Scenografia: Ruxandra Preda
Coregrafia: Florin Fieroiu
Muzica originală: Andrei Dinescu și Andrei Raicu
Light design: Andrei Ignat
Sound design: Andrei Raicu
Producător: Teatrul Masca, București
Durata: 2h 10min
14+
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
Spectacolul conține efecte stroboscopice; nu este recomandat persoanelor cu fotosensibilitate
FNT Educațional
17.00 Teatrul Odeon, Sala Majestic
SENTIMENTUL FRAGIL AL SPERANȚEI
după texte scrise de adolescente și adolescenți în Gen.revistă
Scenariul și regia: Carmen Lidia Vidu
Decorul: Adrian Damian
Costumele: Olivia Stoica
Coregrafia: Răzvan Mazilu
Muzica originală: Mihai Dobre
Ilustrații și video design: Ioana Ilaș-Bodale
Apariție video: Dr. Gabor Maté
Producător: Teatrului Odeon București
Durata: 1h 30min
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
18.30 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala „Ion Caramitru”
HEDDA GABLER de Henrik Ibsen
Traducerea: Ozana Oancea
Regia: Thomas Ostermeier
Regizor asociat: Christoph Schletz
Decorul: Jan Pappelbaum
Costumele: Ruxandra Bușneag
Muzica: Malte Beckenbach
Light design: Erich Schneider, Carsten Sander
Video: Sebastien Dupouey
Producător: Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București
Durata: 1h 55min
12+
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
19.00 Teatrul Metropolis, Sala Mare
PĂRINȚI de Diana Bădica
Scenariul dramatic: Diana Bădica și Cristian Ban, cu contribuția actorilor
Regia: Cristian Ban
Scenografia: Andreea Săndulescu
Lighting design: Vlad Lăzărescu
Producția: Teatrul Metropolis, București
Durata: 1h 40min
12+
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
20.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Pictură
PERICLES de William Shakespeare
Traducere în limba română: George Volceanov
Traducere în limba maghiară: Áprily Lajos, Szász Károly, Dálnoky Réka
Dramaturgia: Dálnoky Réka
Regia: Philip Parr
Scenografia: Brian D. Hanlon
Coregrafia: Anca Stoica
Muzica originală și sound design: Cári Tibor
Light design: Dorian Bolca
Producător: Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara
Durata: 3h (cu pauză)
Audiență generală
Spectacol în limba maghiară cu traducere în limbile română și engleză
20.00 Teatrul Mic, Sala Gabroveni
EX de Marius von Mayenburg
Traducerea: Elise Wilk
Regia: Theodor – Cristian Popescu
Decorul: Theodor-Cristian Niculae
Costumele: Sabina Reus
Producător: Teatrul Mic, București
Durata: 2h 15min
18+
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
21.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Studio
PIETONUL AERULUI de Eugène Ionesco
Traducere: Vlad Russo și Vlad Zografi
Regia: Gábor Tompa
Decorul: Adrian Damian
Costumele: Luiza Enescu
Mişcarea scenică: Ferenc Sinkó
Muzica originală: Vasile Șirli
Video design: Radu Daniel
Saxofon: Patricia Marchiș
Producător: Teatrul Național „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca
Durata: 1h 45min
14+
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
Spectacol invitat din străinătate
21.30 Teatrul Mic, Sala Mare
MÉMÉ
Autor concept & text și performer: Sarah Vanhee
Design obiecte și scenografia: Toztli Abril de Dios
Sunetul: Ibelisse Guardia Ferragutti
Consiliere: Christine De Smedt
Light design: Babette Poncelet
Co-producție: Kunstenfestivaldesarts (Bruxel), Kaaitheater (Bruxel), Wiener Festwochen (Viena), HAU Hebbel am Ufer (Berlin), De Grote Post (Oostende), Théâtre de la Bastille (Paris), Festival d’Automne à Paris
Durata: 1h 30min
Spectacol în limbile neerlandeză, engleză și dialect flamand cu traducere în limbile română și engleză
Duminică, 27 octombrie
17.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Pictură
PERICLES de William Shakespeare
Traducere în limba română: George Volceanov
Traducere în limba maghiară: Áprily Lajos, Szász Károly, Dálnoky Réka
Dramaturgia: Dálnoky Réka
Regia: Philip Parr
Scenografia: Brian D. Hanlon
Coregrafia: Anca Stoica
Muzica originală și sound design: Cári Tibor
Light design: Dorian Bolca
Producător: Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara
Durata: 3h (cu pauză)
Audiență generală
Spectacol în limba maghiară cu traducere în limbile română și engleză
18.00 Teatrul Masca, Sala Mare
CARACATIȚA
Dramaturgia: Mara Căruțașu și Catinca Drăgănescu
Conceptul și regia: Catinca Drăgănescu
Scenografia: Ruxandra Preda
Coregrafia: Florin Fieroiu
Muzica originală: Andrei Dinescu și Andrei Raicu
Light design: Andrei Ignat
Sound design: Andrei Raicu
Producător: Teatrul Masca, București
Durata: 2h 10min
14+
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
Spectacolul conține efecte stroboscopice; nu este recomandat persoanelor cu fotosensibilitate
18.00 Teatrul Bulandra, Sala „Toma Caragiu”
OEDIP de Robert Icke, după Sofocle
Traducerea: Irina Velcescu
Regia: Andrei Şerban
Regizor asociat: Daniela Dima
Scenografia: Carmencita Brojboiu
Video proiecție: Radu Daniel
Lighting design: Cristi Niculescu
Luminile: Florin Manu
Sound design: Andrei Amariei
Producător: Teatrul Bulandra, București
Durata: 2h 30min
16+
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
Spectacolul conține scene cu conotație sexuală și limbaj licențios
21.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Studio
A DOUĂSPREZECEA NOAPTE SAU CUM DORIȚI
După: William Shakespeare
Adaptarea: Botond Nagy, după traducerea semnată de Mihnea Gheorghiu și traducerea semnată de Violeta Popa și George Volceanov
Regia: Botond Nagy
Scenografia: Andreea Săndulescu
Coregrafia: Andrea Gavriliu
Muzica originală și sound design: Claudiu Urse
Lighting și video design: Cristian Niculescu
Dramaturgia: Ştefana Pop-Curşeu
Producător: Teatrul Național „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca
Durata: 2h 20min (cu pauză)
14+
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
Acest spectacol conține momente cu lumini stroboscopice și nu este recomandat persoanelor foto-sensibile
21.00 Teatrul Mic, Sala Gabroveni
EX de Marius von Mayenburg
Traducerea: Elise Wilk
Regia: Theodor – Cristian Popescu
Decorul: Theodor-Cristian Niculae
Costumele: Sabina Reus
Producător: Teatrul Mic, București
Durata: 2h 15min
18+
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
21.00 Teatrul Nottara, Sala „George Constantin”
DINCOLO DE TANDREȚE de Alexander Zeldin
Traducerea și regia: Sânziana Stoican
Scenografia: Valentin Vârlan
Producător: Teatrul Nottara, București
Durata: 2h 5min
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
Luni, 28 octombrie
15.00 și 21.30 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala „Ion Caramitru”
HAMLET de William Shakespeare
Traducerea: George Volceanov
Regia artistică și adaptarea scenică: Declan Donnellan
Scenografia: Nick Ormerod
Lupte scenice – scrimă: Antonie Mihail
Light design: Dodu Ispas
Sound design: George Udrea
Producător: Teatrul Național „Marin Sorescu”, Craiova
Durata: 2h
12+
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
A 34-a ediție a Festivalului Național de Teatru se desfășoară la București între 18 și 28 octombrie, curatori: Mihaela Michailov, Călin Ciobotari și Ionuț Sociu. Proiect cultural produs de Asociația UNITER – Uniunea Teatrală din România. FNT este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii. Coproducători: Primăria Municipiului București prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, Direcția de Cultură a Municipiului București. Parteneri: Institutul Cultural Român, Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, ITI – Centrul Român al Institutului Internaţional de Teatru.