Guvernul Ciolacu a dislocat, miercuri, noi alocări din Fondul de rezervă, pentru primari și președinții de consilii județene (CJ), înainte de alegeri – de data aceasta parlamentarele de duminică, 1 decembrie.
Premierul speră ca baronii locali să-i convingă pe alegători să voteze PSD și PNL, care au cei mai mulți edili.
Astfel, bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a fost suplimentat cu peste 2,1 miliarde lei, pentru:
- proiectele finanțate prin componentele C5 Valul renovării, C10 Fondul local și C11 Turism și cultură din PNRR – peste 420 milioane lei;
- proiectele finanțate prin PNDL și Programul național de investiții „Anghel Saligny” – circa 1,4 miliarde lei;
- proiectele finanțate prin Programul național de construcții de interes public sau social, derulat de CNI. – 244 milioane lei.
Înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale, Guvernul Ciolacu le-a dat, tot din fondul de rezervă, nu mai puțin de 3,24 miliarde de lei.
Chiar înaintea alegerilor și în prag de sfârșit de an, Guvernul Ciolacu le dă primarilor 3,24 miliarde de lei din Fondul de rezervă
„„Îndeplinim una dintre priorităţile acestui guvern, susţinut în continuare de Alianţa PSD-PNL, aceea de a sprijini toate comunităţile ţării în a-şi derula proiectele de investiţii. Alocăm astfel fonduri necesare ca toate primăriile care au solicitat susţinere, indiferent de culoarea lor politică, să primească banii pentru a continua investiţiile în aceste comunităţi”, a declarat atunci Marcel Ciolacu.