Din totalul de 23,1 milioane de utilizatori activi de telefonie mobilă înregistrați anul trecut în România – cu aproape 1% mai mulți față de anul anterior – 12,5 milioane aveau cartele preplătite, potrivit Raportului “Comunicații mobile din România în 2015”, prezentat, luni, de președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Cătălin Marinescu, la o conferință de specialitate.
Totuși, numărul utilizatori pe bază de abonament a continuat să crească, până la 10,7 milioane (+8%), în defavoarea cartelelor preplătite active, al căror număr a scăzut cu 5%, până la 12,5 milioane.
Pe de altă parte, statistica ANCOM relevă că rata de penetrare a serviciilor de telefonie mobilă la 100 de locuitori a depășit 116%, la finalul anului 2015.
Traficul total efectuat de către cei 23,1 milioane de urilizatori români s-a majorat anul trecut cu 4% față de 2014, până la 69,5 miliarde de minute. Pe acest segment, creșteri semnificative s-au înregistrat în cazul traficului internațional, respectiv cu 76%, până la 3,7 miliarde minute, și în traficul către alte rețele de telefonie mobilă (+64%, până la 14,9 miliarde minute).
Traficul pe rețele fixe a crescut cu 3%
Pe de altă parte, datele oficiale arată că traficul către rețele fixe a crescut cu 3%, iar traficul în rețelele mobile proprii a înregistrat o scădere de 9%.
Durata medie a unui apel de pe un terminal mobil a crescut la 2 minute și 32 de secunde iar cel de voce mediu realizat de către un utilizator activ a fost de 4 ore și 13 minute pe lună, cu 7 minute mai mult decât media înregistrată în anul 2014.
Totodată, un utilizator a transmis, în medie, 74 de mesaje SMS pe lună.
Impactul telefoanelor inteligente și a aplicațiilor pe piața financiară sau cum au schimbat piața din România aplicații precum WhatsApp și Facebook sunt doar două dintre temele ce vor fi dezbătute în cadrul unei conferințe de specialitate organizată, luni, la București.