Ca jurnalist sau ca simplu plătitor de taxe, în virtutea Legii 544, am dreptul să-i adresez SRI întrebări și să primesc răspunsuri care nu vizează secrete de stat. De ce? Pentru că sunt contribuabil la bugetul de stat, din care este plătit Serviciul Român de Informaţii (SRI). Și, evident că aștept RESPECT din partea celui care pleacă acasă cu un salariu achitat și de mine. Ei bine, Eduard Hellvig, actualul director al SRI, nu dă doi bani pe RESPECT. Așa cum am satirizat într-o caricatură – click aici pentru a vedea desenul “SRI își face treaba”, la o întrebare simplă am primit un răspuns ce se vrea “jmecher” dar, în esență, ne arată cum Eduard Hellvig fuge de răspundere. Precum Zdreanță prins de gospodină cu boticul în cuibarul cu ouă!
O întrebare simplă către SRI
Așa cum se știe, în plin scandal HEXI Pharma s-a aflat că ministrul Sănătății în exercițiu atunci, Achimaș-Cadariu, a fost implicat direct în achiziționarea de dezinfectanți diluați, pe vremea când era manager al Institutului Oncologic din Cluj-Napoca.
La câteva zile de la izbucnirea scandalului HEXI Pharma, în 9 mai, când în presă se înmulțiseră suspiciunile privind protecția acordată acestei firme, Eduard Hellvig a dat un comunicat prin care arăta că „În ultimii 5 ani, SRI a trimis circa 100 de informări, inclusiv pe chestiuni legate de fenomenul infecțiilor nosocomiale intraspitalicești. În documentele de informare adresate beneficiarilor legali, cu privire la problema infecţiilor nosocomiale, au fost prezentate inclusiv aspecte referitoare la calitatea necorespunzătoare pentru dezinfectanţii utilizaţi la nivelul unităţilor spitaliceşti din ţară. Printre beneficiarii legali ai informărilor noastre pe această problematică sunt preşedinţii de Consilii Judeţene, prefecţii, miniştrii, primul-ministru, Preşedintele României. Toți acești beneficiari legali au primit informări constante, fiecare, potrivit atribuțiilor lor, despre disfuncționalitățile din sistemul public de sănătate din România”.
La puțin timp – ora 12.00 – Achimaș Cadariu a demisionat – intempestiv, luându-l prin surprindere și pe premierul Dacian Cioloș, cum el singur a recunoscut ulterior.
În aceeași zi, la ora 14:56 am trimis la SRI, în atenția directorului Eduard Hellvig, următoarea întrebare:
Înainte ca Domnul Patriciu Achimaș Cadariu să fie numit pe funcția de ministru al Sănătății i-ați informat, conform legii, pe Domnul prim-ministru Dacian Cioloș și pe Domnul președintele Klaus Iohannis de faptul că Domnul Achimaș-Cadariu are probleme legate de achiziția dezinfectanților și “de fenomenul infecțiilor nosocomiale intraspitalicești”?
Chiar dacă întrebarea și, evident, răspunsul SRI nu interferau cu secretul de stat, nu am primit răspuns în câteva ore cum era normal dat fiind simplitatea întrebării, nici în cele 10 zile stipulate de lege. După cum lesne se observă, directorul Hellvig putea să răspundă printr-un simplu DA sau NU. E drept, răspunsul SRI poate produce daune majore în cele două Palate, dar…
După ce a trecut termenul de 10 zile, timp în care nu am primit niciun răspuns, nicio înștiințare cum că SRI are avea nevoie de 30 de zile pentru a-mi răspunde la o întrebare atât de simplă, am încercat, mai multe zile la rând, de mai multe ori pe zi, să contactez Serviciul de presă al lui Hellvig, la numărul de telefon oferit publicului – 0377-723.673.
Am avut neșansa ca, de fiecare dată, după apeluri prelungite, să-mi răspundă… robotul SRI. O voce de femeie mă anunța că “momentan” angajații biroului de presă sunt ocupați dar că pot lăsa un mesaj. Ceea ce am și făcut de câteva ori.
Cum însă nu am primit răspuns nici după mesajele lăsate robotului SRI, în data de 25 mai, la ora 14:21, am revenit cu o nouă solicitare scrisă.
De această dată, după 2 zile, am primt un “reply”, prin care eram anunțat că SRI îmi va oferi un răspuns în termenul legal.
Răspunsul Biroului de presă al SRI
Așa cum am arătat mai sus, prin intermediul Biroului de presă condus acum de fostul jurnalist Ovidiu Marincea, Eduard Hellvig mi-a trimis un răspuns în data de 7 iunie. Iată-l:
Bună ziua!
Referitor la solicitarea dumneavoastră, Serviciul Român de Informaţii face următoarele precizări:
SRI şi-a desfăşurat şi îşi desfăşoară activitatea în limitele legii.
În conformitate cu obligațiile legale ce revin SRI, informațiile care fac obiectul solicitării dumneavoastră, precum și aspecte suplimentare, au fost transmise Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații, instituție care a remis deja trei comunicate de presă referitoare la subiect.
http://www.cdep.ro/relatii_publice/site2015.text_presa?pid=11999 25.05.2016
http://www.cdep.ro/relatii_publice/site2015.text_presa?pid=11987 23.05.2016
http://www.cdep.ro/relatii_publice/site2015.text_presa?pid=11973 18.05.2016
Vă mulțumim pentru interesul acordat rolului și activităților SRI și vă transmitem disponibilitatea instituției noastre de a intra în dialog oficial pe teme legate de categoriile de informații publice prevăzute de legislația în vigoare.
Biroul de Presă al Serviciului Român de Informaţii
N.B. În Legea 544 se specifică foarte clar, într-o anexă, că răspunsul instituțiilor se oferă pe un document cu antetul respectivei instituții și cu numele în clar al semnatarului documentului. La SRI legea este tratată în bătaie de joc.
SRI, răspuns degradant
Așadar, un jurnalist adresează o întrebare deranjantă prin simplitatea ei – dacă SRI a informat sau nu despre faptul că Achimaș Cadariu a fost implicat în achiziționarea de produse diluate de la HEXI Pharma – și iată ce decizie a luat directorul Eduard Hellvig: mai întâi a aplicat tactica struțului, pentru a trage de timp, apoi a dat un răspuns care nu are nicio legătură cu fondul problemei, dar care ne arată un posibil vinovat – prefectul de Cluj!!!
Desigur, am accesat linkurile enumerate pentru a afla dacă SRI “și-a făcut treaba” în cazul nominalizării lui Achimaș Cadariu, așa după cum ne-a spus președintele Klaus Iohannis referitor la implicațiile scandalului HEXI Pharma. Iată ce am găsit…
Prefectul de Cluj a fost informat de SRI
Primul link dezvăluie comunicatul dat de Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații în data de 18 mai. Adică la 9 zile de la momentul în care SECUNDA a adresat întrebarea SRI. De ce oare?!
Ok, dar haide să vedem dacă acel comunicat “parlamentar” răspunde și la întrebarea SECUNDA. În tot expozeul există doar pasaj redat mai jos din care putem înțelege că a fost vizat managerul Achimaș Cadariu, înainte a fi uns ministru de președintele Iohannis în Cabinetul Cioloș:
“În perioada verificată, 2011 – 2016, au fost transmise 4 informări factorilor de decizie locali (preşedinţilor Consiliilor judeţene Cluj şi Vâlcea, respectiv prefectului judeţului Cluj) şi centrali (ministrului Sănătăţii), care cuprind aspecte referitoare la calitatea necorespunzătoare a dezinfectanţilor utilizaţi în unităţi spitaliceşti, inclusiv a celor furnizaţi de SC HEXI PHARMA CO SRL Bucureşti”.
Din acestă unică însemnare putem trage concluzia că prefectul de Cluj a fost informat despre faptul că managerul Institutului Oncologic, Achimaș Cadariu, a achiziționat dezinfectanți diluați. Dar nu e clar dacă s-a “considerat informat” și atât!
Am căutat și printre rânduri dar tot nu am găsit vreo referire la faptul că președintele Iohannis și premierul Cioloș ar fi fost informați despre implicarea în scandal a celui care a devenit ministrul Sănătății, Achimaș Cadariu. Pentru conformitate, așa cum v-am învățat, vă oferim la finalul articolului toate documentele folosite la redactarea acestui articol.
Georgian Pop și rolul Comisiei de supraveghere a SRI
Cel de-al doilea link ne arată comunicatul dat presei de Georgian Pop, președintele Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații. Declarația lui Pop se referă la rolul Comisiei într-un caz de tipul scandalului HXI Pharma. Doar ATÂT! Nimic despre subiectul întrebării noastre.
Alt zero barat
În fine, cel de-al treilea link ne pune la dispoziție comunicatul de presă dat de același Georgian Pop, în data de 25 mai. În acest comunicat, șeful comisiei parlamentare ne spune că “prin prisma obiectivelor naţionale de securitate stabilite de Strategia Naţională de Apărare a Ţării, corelat cu Planul Naţional de Priorităţi Informative pe anul 2016, activitatea derulată de Serviciul Român de Informaţii are în vedere, printre alte obiective, şi deficienţele din sistemul naţional de sănătate (în cadrul unui obiectiv specific – prevenirea/contracararea afectării grave a dreptului la ocrotirea sănătăţii)”.
Așadar, Pop dezvoltă subiectul dar nu face nicio referite la întrebarea adresată de SECUNDA.
Concluzie pertinentă
Trecem cu înțelegere gazetărească peste obrăznicia editată de șeful Biroului de presă, Ovidiu Marincea – poate copleșitoarea funcție subjugă tinerețea, umilind-o -, în răspunsul oferit nouă, și peste lipsa de RESPECT afișată la vedere, ostentativ, de directorul SRI, Eduard Hellvig, față de un cetățean plătitor de taxe care îi achită, lună de lună, o parte din salariu.
Nu putem ignora însă faptul că SRI refuză să ne spună dacă premierul Cioloș și președintele Iohannis au fost sau nu informați înainte de numirea lui Achimaș Cadariu în funcția de ministru despre situația lui în contextul “diluaților” HEXI Pharma. Iar aceasta, pentru că vorbim despre moartea a mii de români, anual, din cauza infecțiilor intraspitalicești.
Aici putem trage concluzia fie că SRI “și-a făcut treaba” – iar în acest caz Cioloș și Iohannis au “făcut ceva” pe informarea primită de la Hellvig, caz în care cei doi trebuie să își asume uriașa prostie și un cap trebuie să cadă -, fie că SRI nu și-a făcut treaba, caz în care Hellvig și Coldea au căpățânile în ghilotină.
P.S. Deoarece nu trăim într-o țară cu democrație normală, nu suntem naivi să credem că vreunul dintre personajele enumerate mai sus va avea decența să demisioneze; pentru că, nu-i așa, ei sunt exponenții unei “altfel de politici”. Noi doar sperăm că pe viitor vor acționa conform îndatoririlor ce le revin în înaltele funcții ocupate. ATÂT!
Iată documentele care stau la baza acestui articol:
Adresa SECUNDA către SRI din data de 9 mai 2016
Adresa SECUNDA către SRI din data de 25 mai 2016
Răspunsul SRI pentru SECUNDA din data de 7 iunie 2016
Comunicatul lui Georgian Pop din data de 18 mai 2016
Comunicatul lui Georgian Pop din data de 23 mai 2016
Comunicatul lui Georgian Pop din data de 25 mai 2016