Perechea Florin Mergea – Horia Tecău, una dintre speranţele noastre pentru o medalie la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, a debutat cu dreptul în turneul masculin de tenis.
Cotaţi cu şansa a cincea la câştigarea aurului olimpic, Mergea şi Tecău au trecut fără emoţii de argentinienii Federico Delbonis şi Guillermo Duran.
Sportivii noştri au avut nevoie de numai 70 de minute, pentru a se impune, cu 6-3, 6-2, la capătul unei partide în care Mergea şi Tecău nu au lăsat nicio şansă adversarilor.
Iar pentru Mergea şi Tecău ar trebuie să urmeze un nou meci accesibil, în optimi, cu Santiago Gonzalez şi Miguel Angel Reyes Varela, deşi mexicanii au făcut instrucţie în primul tur, cu englezii Fleming şi Inglot, scor 6-3, 6-0.
Monica Niculescu ar urma să joace şi ea, sâmbătă seara, în primul tur al turneului feminin de simplu, împotriva Veronicăi Cepede, din Paraguay.