Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, a aplaudat la scenă deschisă ieşirea lui Victor Ponta în momentul în care premierul şi-a dat demisia.
Deşi susţine ca Ponta şi-a dat prea târziu demisia, Băsescu a precizat că “premierul a făcut ceea ce trebuia să facă”.
Întrebat de unul dintre susţinătorii săi dacă nu cumva ar fi interesat de funcţia de premier, Traian Băsescu a anunţat că “România are nevoie de politicieni noi. Eu nu fac parte din această categorie”.
În schimb, propunerea lui Traian Băsescu sună în felul următor: “Dragi parlamentari şi onorabile partide! După referendumul din 2009, aţi ignorat votul românilor pentru 300 de parlamentari. Vă fac o propunere care menţine, până la modificarea Constituţiei, parlamentul bicameral şi poate fi soluţionată prin lege spre punerea în aplicare a deciziei suverane a românilor: 100 de senatori şi 200 de deputaţi. Sunt convins că acesta poate fi pasul decisiv pentru reforma clasei politice. PNL şi PSD, ce părere aveţi?”.