Fostul ministru al Educaţiei, Alexandru Athanasiu, a anunțat luni, la ieșirea din sediul DNA, că procurorii i-au lăsat numai acuzația de abuz în serviciu, după ce în urmă cu 2 ani aceștia declanșaseră cercetările și pentru luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.
“Că acele licenţe nu erau în totul necesare, da.(…) M-a convins un document din Ministerul Educaţiei şi din Ministerul Comunicaţiilor. S-a făcut un recensământ al computerelor din reţeaua de învăţământ, iar Ministerul Comunicaţiilor a stabilit ce tip de licenţă Microsoft educaţională e compatibilă cu configuraţia computerelor. În faţa unui asemenea document, care spunea că sunt necesare… De aia există oameni calificaţi în domeniu şi care aveau şi o poziţie oficială. Întodeauna am fost de bună credinţă, asta a recunoscut şi domnul procuror. I-am spus «nu faceţi bine». (…) Au căzut acelea, a rămas abuzul. Bine, nu e nicio fericire abuzul. Abuzul are nişte pedepse enorme, iar eu încă nu mă gândesc foarte serios să întru într-un regim când nu m-am atins de un leu”, a declarat Alexandru Athanasiu.
Fostul ministru al Educaţiei a avut şi un mesaj pentru denunțător -fostul şef al Fujitsu România, Claudiu Florică.