Protestul din fața Guvernului, la care au venit peste 400 de taxiuri, 90 de microbuze și mai mult de 500 de persoane – potrivit estimărilor Poliției Rutiere – s-a încheiat după numai câteva ore, deși COTAR a primit autorizație de la Primăria Capitalei să îl desfășoare atât astăzi până la ora 21.00, cât și mâine între orele 9.30 – 21.00.
Vasile Ștefănescu, președintele COTAR, a anunțat că Guvernul a fost de acord cu revendicările, iar în termen de 30 de zile se va rezolva problema pirateriei din transporturi.
“Azi am ajuns la concluzia că, într-adevăr, cineva dezinformează Guvernul. Primul ministru nu a fost informat de doleanțele noastre. Pot să vă spun un singur lucru. Ținând cont că primul ministru primește delegația primului ministru de la Georgia, a împuternicit reprezentanții Guvernului să semneze un protocol și vă citesc 2 rânduri: va fi promovat în maxim 30 de zile proiectul de Ordonanță de urgență cu privire la modificarea Legii nr. 38, privind transportul în regim de taxi și regim de închiriere, transmis în consultare prealabilă de Ministerul Transporturilor către MAI și MDRAP, administrației publice și fondurilor europene. Proiectul a fost întocmit în urma discuțiilor cu reprezentanții noștri, ai transportatorilor”, a afirmat el.
Președintele COTAR a spus că în urma discuțiilor purtate cu ministrul Dialogului Social, Gabriel Petrea, și, telefonic, cu ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh, transportatorii vor renunța la acțiunile de protest ce erau anunțate pentru următoarele două zile.
“Se va menține dialogul pentru rezolvarea celorlalte probleme cu care se confruntă transportatorii, inclusiv atribuirea traseelor București — Ilfov. Sub rezerva deplină a acestor condiții, reprezentanții noștri, transportatorii, renunță la acțiunile de protest anunțate în 26, 27 și 28 aprilie. Nu putem decât să tragem un semnal de alarmă către Guvernul României, să nu ne ia în glumă. Așteptăm aceste 30 de zile pentru eradicarea transportului neautorizat din România, nelicențiat, în așa fel încât toți cei prezenți și toți cei care au stat astăzi în țară, în garaje, așteptând semnalul nostru, să poată să își desfășoare activitatea conform legilor în vigoare. Vă mulțumesc, declar mitingul de astăzi închis!”, a spus Ștefănescu
Acesta a menționat, totodată, că transportatorii au cerut autorităților numai lucruri pertinente.
“Înseamnă că din cadrul Legii 38 (Legea Taximetriei 38/2003) se va scoate acea sintagmă, în așa fel încât polițiștii rutieri, organele abilitate ale statului, să ia toate măsurile legale împotriva celor care pe teritoriul României vor mai face transport neautorizat, nelicențiat. (…) eu zic că am cerut lucruri pertinente, tocmai de aceea probabil ni s-au dat atât de repede. (…). Prim ministrul l-a împuternicit pe ministrul Petrea, al Dialogului Social, au discutat, a discutat și împreună cu doamna Shaideh (ministrul Dezvoltării, n.r.), telefonic, și într-adevăr au căzut de acord să semneze protocolul cu reprezentanții noștri, protocol care, uitați, nu cerem bani, nu cerem subvenții, nu cerem nimic, cerem ca toată lumea să respecte o lege, atâta tot”, a mai spus președintele COTAR.
El a subliniat că, în cazul în care acest termen de 30 de zile nu se respectă, protestele vor fi reluate “și atunci vor fi toate coloanele din țară”.
“Aici scrie că în termen de 30 de zile. Nici nu vreau să spun ce se va întâmpla dacă nu. Noi astăzi am venit 2.500-3.000, număr mic. Data viitoare vor fi toate coloanele din țară, dar eu sunt sigur că primul ministru nu a știut și nu va exista o dată viitoare, mă refer cel puțin la acest proiect”, a precizat Ștefănescu care a adăugat că “Uber nu va fi interzis, sau vreo activitate. Înseamnă că toată lumea care va face transport de persoane, indiferent cum, va fi autorizat, altfel nu va putea să îl facă”.
Totodată, președintele COTAR le-a reamintit transportatorilor că “au de dus în continuare o luptă”, cea legată de RCA, în condițiile în care pe 18 mai expiră răgazul dat de către Guvern, de către ASF, privind cuantumul poliței RCA.
“Așteptăm și sperăm să iasă, într-adevăr, o lege adevărată pentru următorii 20 de ani”, a spus Ștefănescu.
Circulația rutieră a fost restricționată, începând cu ora 5:00, pe șoseaua Kiseleff de la Piața Arcul de Triumf până la Piața Victoriei, respectiv pe șoseaua Kiseleff de la Piața Arcul de Triumf până la Piața Presei Libere (zona centrală), permițându-se permanent circulația pe strada Arhitect Ion Mincu.
La nevoie se va restricționa traficul și pe strada Paris și breteaua care leagă bulevardul Iancu de Hunedoara de Piața Victoriei. Restricțiile se vor aplica până la ora 22:00, precizează Brigada Rutieră.