Acţiune de rang înalt pusă la cale, joi, de ofiţerii DGA Mureş şi colegii din alte şapte judeţe, sub îndrumarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş.

Nu mai puţin de 68 de percheziţii au loc la domiciliile unor persoane fizice şi la sediile unor instituţii ale statului. Sunt vizate, printre altele, sediul din Mureş al Registrului Auto Român şi sediul Serviciului Public Comunitar pentru Evidenţa şi Eliberarea Paşapoartelor Simple Mureş.

La mega-acţiunea de joi participă ofiţeri DGA din Mureş, Alba, Braşov, Bistriţa Năsăud, Cluj, Covasna, Harghita, Sălaj şi Bucureşti, jandarmi de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Mureş şi poliţişti de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş.

Sunt vizate locaţii din judeţele Mureş şi Bistriţa-Năsăud, dar şi din municipiul Bucureşti.

Personajul principal al dosarului este un cetăţean din Mureş care “a pretins şi primit în mod repetat sume de bani de la diferite persoane în scopul facilitării omologării individuale şi emiterii cărţii de identitate a vehiculelor în regim de urgenţă, fără programare, pentru autovehicule rulate de provenienţă străină, aflate la prima înmatriculare în România.

Activitatea infracţională a fost realizată cu sprijinul unor funcţionari din cadrul RAR Mureş.

Totodată, cetăţeanul a beneficiat de sprijin din partea unui agent de poliţie din cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Evidenţa şi Eliberarea Paşapoartelor Simple Mureş. Acesta, în exercitarea atribuţiilor de serviciu a eliberat unor persoane din anturajul său documente de identitate, în schimbul unor foloase materiale, fără programare, în regim de urgenţă şi fără achitarea taxelor aferente eliberării în regim de urgenţă”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version