O nouă alertă de ploi torențiale a fost emisă de meteorologi, de data aceasta pentru 25 de județe, unde este Cod Galben începând de miercuri, ora 10.00, până joi seară la ora 20.00.

Astfel, vor fi perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice şi, izolat, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 25 – 30 l/mp şi, pe alocuri, de peste 40 – 50 l/mp.

Judeţele vizate sunt: Alba, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Galaţi, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.

Și în celelalte zone ale ţării este în vigoare o informare de vreme instabilă, caracterizată de ploi sub formă de averse, însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi grindină.

Pentru perioade scurte de timp, cantităţile de apă acumulate vor fi de 15 – 25 l/mp, izolat chiar şi de peste 40 l/mp.

La Bucureşti, vremea va fi în general instabilă. Vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse moderate cantitativ (10…15 l/mp), descărcări electrice şi posibil grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în timpul ploilor. Temperatura maximă va fi miercuri de 22…23 de grade şi joi de 25…26 de grade, iar cea minimă de 12…14 grade.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version