Cel mai sever val de caniculă din această vară, cu disconfort termic accentuat, al cărui debut a avut loc miercuri, se extinde până duminică, cel puțin.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de caniculă și disconfort termic, pentru intervalul joi – duminică, dar este posibil ca aceasta să contunue și săptămâna viitoare.
Jumătatea de sud a țării este cea mai afectată: joi au fost 38,2 grade la umbră la Bechet și 38,1 la Caracal.
Potrivit meteorologilor, în următoarele zile valul de căldură se va extinde, iar la amiază disconfortul termic va fi ridicat.
Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 32 și 34 de grade, mai ridicate, spre 35-37 de grade vineri și sâmbătă (9 și 10 august) pe arii restrânse în sud, iar duminică (11 august) în toate zonele de câmpie și podiș.
Temperaturile înregistrate joi (conform hărții) vor fi mai mari vineri, sambătă și duminică.Însă corpul uman va resimți cu până la 10 grade în plus aceste temperaturi, deoarece indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unităţi, în jumătatea de sud a țării și pe arii mai restrânse în restul teritoriului.
Nopțile vor fi tropicale, cu temperaturi în jurul a 20 de grade, mai ales în Câmpia Română, pe litoral și în Dealurile de Vest.