Serviciul Român de Informaţii va preda, până la 1 noiembrie, sute de mii de dosare şi microfilme de arhivă către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), potrivit purtătorului de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea.
 
 
“În coordonare cu CNSAS şi după un calendar stabilit de comun acord, SRI va continua să predea arhiva fostei securităţi către Consiliu. Calendarul prevede că, până la 1 noiembrie, să predăm sute de mii de dosare şi microfilme către CNSAS”, a declarat Marincea, marţi, pentru Agerpres.
 
Colegiul CNSAS a anunţat, marţi, că peste 600 de dosare din fondul penal al arhivei fostei Securităţi au fost preluate de la SRI:
 
 „În cadrul procesului de predare a arhivei fostei Securităţi, s-au preluat de la Serviciul Român de Informaţii următoarele materiale arhivistice: fond Penal – 623 dosare; fişe de cartotecă ale dosarelor întocmite de fostul Inspectorat Judeţean de Securitate Buzău – 14.350 bucăţi; microfilme pentru Fondul Informativ Bucureşti – 12.716 role; microfilme de conexare pentru Fondul Reţea din toate judeţele – 828 role; fişe de evidenţă pentru rolele de conexare de la Fondul Informativ din toate judeţele – 233.781 bucăţi; fişe de evidenţă pentru rolele de conexare de la Fondul Reţea din toate judeţele – 28.092 bucăţi”.
 
CNSAS precizează că procesul de preluare documentară este în curs desfăşurare.
 
Luni seară, Marincea a scris pe Twitter:
 
„Încă 1.060 de dosare, 21 de mape, 14.290 de fișe, 6.644 de role microfilm au fost predate de SRI la CNSAS. Predarea arhivei fostei Securități merge până la capăt!”.
SRI a predat la CNSAS încă 1.060 de dosare, 21 de mape, 14.290 de fișe, 6.644 de role microfilm

 

Curăță SRI politica de securiști?

SRI, condus de fostul PNL-ist Eduard Hellvig, pare că a decis, chiar înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale, să curețe de securiști politica.

Vom vedea urmările – și surprizele – acestui demers, în sperspectiva celor două runde de alegeri de anul viitor: localele – în iunie 2020 – și parlamentarele – în decembrie 2020.

Amintim că fostul președinte Traian Băsescu este acuzat în prezent de CNSAS pentru colaborarea cu fosta Securitate, după ce au apărut anul acesta două documente în această privință.

CNSAS cere instanței să constate că Băsescu a colaborat cu Securitatea

 Decizia în privința colaborării sau necolaborării va fi dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în data de 20 septembrie.

Declarație-șoc a lui Băsescu în instanță: Nu am știut că contrainformațiile militare sunt Securitatea

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii are ca scop „punerea la dispoziţia societăţii a dosarelor, documentelor şi a tuturor materialelor întocmite la fosta Securitate până la data de 22 decembrie 1989”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version