Amenzile uriașe aplicate în perioada stării de urgență sunt neconstituționale, a decis miercuri CCR, însă pentru a fi anulate, acestea vor trebui atacate în instanță.

Concret, Curtea Constituțională a admis parțial contestația depusă de Avocatul Poporului față de OUG 36/2020, care a majorat la sume uriașe amenzile aplicate pentru nerespectarea restricțiilor de circulație a persoanelor în perioada stării de urgență/

Astfel, Guvernul Orban s-a bucurat degeaba la amenzile de peste 600 de milioane de lei aplicate românilor în perioada stării de urgență. 

Mai mult, ministrul de interne Marcel Vela a declarat sâmbătă seară, la Digi24, că și după data de 15 mai vor fi date amenzi pentru nerespectarea restricțiilor care vor mai rămâne în vigoare, el menționând totodată că valoarea totală a contravențiilor aplicate până acum de la începutul epidemiei se ridică la aproximativ 600 de milioane de lei, adică peste 120 de milioane de euro. Potrivit lui Vela, banii vor merge către sistemul medical.

Iată însă că Legea„ nu este suficient de previzibilă si nu există criterii clare stabilite de lege care să impună cuantumul amenzilor, ci acestea se stabilesc arbitrar de către forțele de ordine”, potrivit judecătorilor CCR.

Amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare au crescut de pe 3 aprilie, acestea fiind cuprinse între 2.000 de lei şi 20.000 de lei, faţă de valorile iniţiale, cuprinse între 100 şi 5.000 de lei. În acelaşi timp, amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanţele militare a crescut de la 1.000 de lei, cât era până la 3 aprilie, la 10.000 de lei, iar maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de lei.

Actul normativ permit contravenientului să achite, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, o jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator.

CORONAVIRUS. Amenzile au „explodat” pentru cei care încalcă măsurile impuse în starea de urgență
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version