Cum ajută Statul companiile în detrimentul românilor captivi ai politicului: Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a recomandat Guvernului Ciucă să facă plafonarea preţului energiei „la un nivel cât mai sus şi fără compensare de la buget”. 

Bogdan Chirițoiu președintele Consiliului Concurenței

Întrebat, miercuri, care este opinia sa despre intenţia Guvernului de a plafona din nou preţul energiei pentru încă un an, Chirițoii a răspuns, la conferinţa PRIA Competition:

„Este o întrebare de 1.000 de puncte. Depinde la ce nivel se face plafonarea şi trebuie să ne uităm la costuri, care este impactul asupra bugetului. Cu cât plafonarea este la un nivel mai jos şi pe termen mai lung, cu atât impactul este mai mare.

Cel mai bine este să lăsăm piaţa să funcţioneze şi să venim cu măsuri de plafonare, dar la un nivel relativ superior şi să dirijăm ajutoarele către consumatorii vulnerabili.

Recomandarea noastră a fost ca plafonarea, dacă se face, să fie la un nivel mai sus. Prin plafonare cu compensare, pe modelul pe care l-am avut noi până acum, statul plăteşte diferenţa şi atunci am două probleme. Unu: costă foarte mult, pentru că ajută pe toată lumea. Cu cât nivelul plafonării este mai jos, cu atât trebuie statul să scoată mai mulţi bani din buget. Şi doi: nu mai are consumatorul niciun interes să caute un furnizor mai ieftin, dacă oricum statul plăteşte diferenţa. Deci, recomandarea noastră a fost ca plafonarea, dacă se face, să fie la un nivel cât mai sus, preferabil dacă se poate fără compensare, şi să direcţionăm resursele statului spre cei care au mai multă nevoie, casnici, mai vulnerabili, mai săraci, care au dificultăţi să-şi plătească factura, cât şi consumatorii industriali”.

Chiriţoiu a făcut și o altă recomandare Guvernului: să continue suprataxarea producătorilor şi a traderilor de energie şi gaze.

În ceea ce priveşte consumatorii industriali, există măsuri luate pentru firmele mici şi pentru consumatorii mari de electricitate şi, mai nou, UE a venit cu recomandări de măsuri şi pe partea marilor consumatori de gaze, care pot primi şi ei sprijin.

„Dar diavolul e în detalii, ştim în principiu ce să facem, avem instrumente, să vedem cum le aplicăm. E o situaţie complicată, nu mă aştept la perfecţiune şi putem corecta mai încolo dacă ceva nu merge. Nu trecem printr-o perioadă normală. Ne place, nu ne place, trebuie să ne adaptăm la această realitate”, a insistat șeful Concurenţei.

El a mai spus că este o perioadă în care decidenţii sunt tentaţi să ia decizii populiste, care însă riscă să facă mai mult rău.

„Alimentaţi de inflaţie şi de problemele economice, vedem o creştere a populismului cu tendinţa de a veni cu soluţii facile, lucruri aparent simple care sunt în realitate greşite şi nu vor face decât să înrăutăţească situaţia economică. La începutul pandemiei erau tot felul de apeluri la soluţii negândite, precum să interzicem exportul anumitor produse, dar din fericire acolo s-a revenit repede. Era un lobby destul de puternic să îngheţăm preţul alimentelor”, a amintit Chiriţoiu.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version