Meteorologii au emis, luni, atenţionări Cod Galben de ploi torențiale și vijelii, valabile până marţi dimineaţa în jumătate din ţară.
Astfel, pe parcursul zilei de luni, între orele 10:00 – 21:00, va fi instabilitate atmosferică local în judeţe din Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova şi în zona montană, ce se va manifesta prin perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat vijelii şi grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp şi pe alocuri de peste 30 – 40 l/mp.
Astfel de fenomene vor fi şi în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse, iar vântul va avea intensificări în extremitatea de sud-vest a ţării.
Totodată, până marți la ora 3:00, instabilitatea atmosferică va continua să afecteze judeţele Tulcea şi Constanţa. În aceste zone vor fi averse torenţiale, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp, izolat de peste 30 – 40 l/mp.
În Capitală, vremea s-a răcorit la maxim 26 de grade Celsius și există șanse să plouă până marți la ora 3.00.
La munte, atmosfera va fi mohorâtă și vor fi averse abundente însoțite de intensificări ale vântului în special în zona Carpaților Orientali și estul celor Meridionali. Temperaturile vor fi în scădere față de ieri.
Pe litoral va fi încă o zi bună de plajă, cu soare și briză activă. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 28 de grade, însă apa mării rămâne rece.
Vineri, vremea va fi călduroasă mai ales în regiunile sudice și sud-vestice. În rest, la un moment dat cerul se va înnora și nu este exclus să vina 2-3 stropi de ploaie, în special în zona montană și în vestul și nord-vestul țării, pe unde și vântul se va intensifica. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 32 de grade iar în Lunca Dunării spre 34 de grade.