Meteorologii au emis, joi, o avertizare Cod Galben de ploi torențiale și vijelii valabilă până la ora 23.00, în aproape jumătate din țară, iar pentru perioada nopții și vineri până la ora 10.00, Cod Portocaliu pe litoral și Cod Galben în Constanța și Tulcea.
Astfel, joi, potrivit Codului Galben, în Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei, sudul Transilvaniei, nordul și estul Munteniei, nord-estul Olteniei, local în Carpații Orientali și Meridionali vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze în general de 50…60 km/h) și vijelii.
Izolat, vor fi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
Astfel de fenomene vor fi pe alocuri și în celelalte zone.
De joi la ora 23.00 și până vineri la ora 10.00 va fi Cod Portocaliu în zona litorală a județului Constanța vor fi averse torențiale și descărcări electrice.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și izolat de peste 50…60 l/mp.
În același interval de timp va fi Cod Galben în județul Tulcea și zona continentală a județului Constanța, când aversele însoțite de descărcări electrice vor aduce, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantități de apă de 15…25 l/mp și, izolat, de peste 30…40 l/mp.