Meteorologii au emis noi alerte Cod Portocaliu şi Cod Galben de caniculă, dar și de ploi torențiale.
Caniculă și disconfort termic
Astfel, pe parcursul zilei de miercuri, în judeţele Dolj, Olt şi Teleorman va fi Cod Portocaliu de disconfort termic ridicat şi se vor înregistra temperaturi maxime de 38 – 39 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar valorile minime se vor situa în general între 20 şi 22 de grade.
De asemenea, va fi în vigoare un Cod Galben de caniculă în judeţe din Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, precum şi în sudul Crişanei şi al Moldovei. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 37 de grade, iar cele minime între 18 şi 23 de grade.
Joi, 20 iulie, avertizarea Cod Galben de caniculă se va menţine în zone din Muntenia, Dobrogea, jumătatea sudică a Moldovei şi Olteniei. Disconfortul termic va fi ridicat, iar ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Valorile maxime de temperatură vor oscila între 33 şi 37 de grade, în timp ce minimele vor fi cuprinse între 18 şi 23 de grade.
În București, pe durata intervalului 19 iulie, ora 10:00 – 21 iulie, ora 10:00, valul de căldură se va menţine, temperaturile maxime vor fi de 35 – 37 de grade, iar cele minime de 20 – 22 de grade.
ANM precizează că perioadele cu caniculă şi disconfort termic vor persista, îndeosebi în regiunile sudice şi în următoarele zile.
Ploi torențiale și vijelii
Cod Portocaliu de miercuri, de la ora 18:00, și până joi la ora 10:00, în Banat şi vestul Olteniei.
În judeţele Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj şi Dolj, vor fi perioade cu intensificări ale vântului (rafale de 70-90 km/h şi izolat de peste 100 km/h), vijelii puternice, grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, frecvente descărcări electrice şi averse torenţiale (în intervale scurte de timp, de 1 până la 3 ore, cantităţile de apă vor fi de 30-40 l/mp şi izolat peste 50-60 l/mp).
Cod Galben, în intervalul 19 iulie, ora 12:00 – 20 iulie, ora 10:00.
La început în Banat, iar spre seara şi noaptea şi în Oltenia, vestul Munteniei, Maramureş şi local în Transilvania şi la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale în general de 55-70 km/h), vijelii, grindină, frecvente descărcări electrice şi averse torenţiale (în intervale foarte scurte de timp cantităţile de apă vor fi de 20-25 l/mp şi izolat peste 30-40 l/mp).
Sunt vizate judeţele Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Arad, Hunedoara, Vâlcea, Olt, Argeş, Teleorman, Giurgiu şi Dâmboviţa şi, parţial, Suceava, Neamţ şi Bacău.
În București, în noaptea de miercuri spre joi şi pe parcursul zilei de joi, vor fi perioade cu înnorări accentuate, intensificări de scurtă durată ale vântului, descărcări electrice şi averse, iar probabilitatea pentru vijelie şi grindină va fi ridicată.