Vreme rămâne mai caldă față de normalul perioadei de sfârșit de decembrie, în toate regiunile ţării. Temperaturile vor urca până la 16 grade Celsius, urmând să intre într-un proces de răcire în prima săptămână din 2024, potrivit prognozei publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada de până în 7 ianuarie 2024.


În Banat, se vor înregistra maxime, în medie, de 12 – 14 grade Celsius şi minime de 2 – 4 grade. Din 1 ianuarie, temperaturile mai scad, dar vor continua să fie mai mari decât normele specifice perioadei, urmând ca spre finalul intervalului să se apropie de acestea. Astfel vor fi maxime, în medie, la nivelul întregii regiuni, de 4 – 8 grade şi minime de 0 – 3 grade.

Vor fi precipitaţii începând din 30 decembrie.

În Crişana, media maximelor, la nivelul întregii regiuni, va fi de 9 – 11 grade, iar a minimelor de 2 – 4 grade. Din 31 decembrie, temperaturile vor mai scădea, dar se vor situa în continuare peste norme, urmând ca spre sfârşitul intervalului să se apropie treptat de ceea ce ar trebui să se înregistreze în prima decadă a lunii ianuarie.

Vor fi posibile precipitaţii începând din 29 decembrie până la finalul intervalului.

În Transilvania, se vor înregistra maxime, în medie, la nivelul întregii regiuni, de 8 – 10 grade şi minime de -1 şi 0 grade. Apoi, temperaturile vor scădea treptat şi vor fi maxime între 2 şi 5 grade şi minime de -3 şi -1 grad. Vor fi posibile precipitaţii slabe, începând din 1 ianuarie.

În Maramureş, se vor înregistra temperaturi maxime, în medie la nivelul întregii regiuni, de 8 şi 11 grad,e până pe 1 ianuarie, şi minime de 1 şi 4 grade, urmând ca din 2 ianuarie temperaturile să scadă treptat la maxime între 2 şi 6 grade şi minime de -2 şi 0 grade. Posibile precipitaţii vor fi din 30 decembrie.

În Moldova, vremea va fi deosebit de caldă până în data de 2 ianuarie, cu temperaturi maxime între 8 şi 14 grade și minime între 2 şi 6 grade. Apoi, se va intra într-un proces de răcire ce va conduce la valori, mediate regional, diurne de 4 grade şi nocturne de -2 grade. Precipitaţii sunt posibile după data de 1 ianuarie.

În Dobrogea, maximele vor avea medii între 10 şi 16 grade, iar minimele între 2 şi 8 grade, până la1 ianuarie. Ulterior, vremea va marca un proces de răcire treptată, astfel că regimul termic diurn, mediat regional, se va situa între 6 şi 8 grade, iar cel nocturn între 0 şi 2 grade. Probabilitatea de precipitaţii va fi în creştere din a doua săptămână de prognoză, iar până atunci acestea vor apărea trecător şi izolat.

În Muntenia, până în data de 1 ianuarie, maximele vor avea medii între 12 şi 16 grade, iar minimele între 0 şi 4 grade. După aceea se va răci treptat, iar regimul termic diurn va ajunge la 6 grade, mediat regional, şi cel nocturn la -2 grade. Precipitaţiile se vor extinde în toată regiunea şi se vor intensifica, din 1 ianuarie.

În Oltenia, până pe 30 decembrie vremea va fi deosebit de caldă, cu maxime între 12 şi 16 grade şi minime între 0 şi 4 grade. În intervalul următor se va răci treptat, astfel că mediile valorilor diurne vor ajunge la 6 grade şi ale celor nocturne la -2 grade. Precipitaţii se vor semnala cu o probabilitate mai mare din data de 2 ianuarie.

La munte, vremea va fi neobişnuit de caldă pentru acest anotimp în prima săptămână de prognoză, când mediile temperaturilor maxime vor varia între 4 şi 8 grade, iar ale minimelor între -2 şi 2 grade. Ulterior se va răci treptat, astfel încât regimul termic diurn, mediat regional, va scădea de la 2 spre -2 grade, iar cel nocturn de la -2 către -6 grade. În prima săptămână de prognoză precipitaţiile vor fi în restrângere semnificativă ca arie şi ca intensitate, dar din data de 1 ianuarie va creşte probabilitatea extinderii acestora.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version