Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat, miercuri, validarea referendumului pe Justiție desfășurat în 26 mai, simultan cu alegerile europarlamentare, iar vineri am aflat și motivul: Valer Dorneanu, președintele Curții, a transmis Biroului Electoral Central (BEC) o adresă prin care cere lămuriri privind numărul diferit al votanților la cele două întrebări puse de președintele Klaus Iohannis.
Potrivit adresei CCR, care va fi luată în discuție în ședința de vineri a BEC, Dorneanu a solicitat un răspuns, până cel târziu pe 20 iunie, la următoarele întrebări :
- de ce BEC a utilizat sintagma ”lista pentru referendum” în loc de ”listele electorale permanente”
- de ce există diferențe între numărul votanților la întrebarea 1 și a celor de la întrebarea 2
- cum a fost stabilit numărul votanților la referendum, astfel încât au rezultat diferențe între românii care au votat la o întrebare și care la cealaltă.
Iată adresa transmisă, joi, de Valer Dorneanu către Biroul Electoral Central:
”Întrucât în formularele proceselor-verbale privind rezultatele referendumului menționat se utilizează sintagma ”numărul persoanelor înscrise în lista pentru referendum”, iar nu sintagma ”numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”, prevăzută la art. 5 alin. (2) din legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, în raport de care, potrivit aceluiași text legal, se stabilește valabilitatea referendumului, vă rugăm ca, în temeiul art. 46 din legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, să ne transmiteți, până la data de 20 iunie 2019, următoarele:
- Precizări în legătură cu ”numărul persoanelor înscrise în lista pentru referendum”, consemnat la pct. 1 din procesele-verbale, respectiv dacă acesta reprezintă ”numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”; menționăm, exemplificativ, că din verificarea documentelor transmise rezultă situații precum cea identificată în județul Dolj, unde la Secțiile nr. 33, 51 și 150 din Craiova, la Secția nr. 221 din Segarcea, Secția nr. 254 din Braloștița, Secția nr. 520 din Valea Stanciului, s-a făcut mențiunea în procesele-verbale că la pct. 1 se regăsesc atât alegătorii înscriși în listele electorale permanente, cât și alegătorii din listele suplimentare; în ipoteza în care ”numărul persoanelor înscrise în lista pentru referendum”, reprezintă ”numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”, dacă Biroul Electoral Central a avut în vedere la efectuarea calculelor situațiile în care în secțiile de votare au fost consemnate la rubrica nr. 1 și alegătorii din listele suplimentare;
- Precizări vizând posibilitatea / imposibilitatea din punct de vedere legal / tehnic că la același referendum numărul cuprins în aceeași ”listă” să fie diferit după cum vizează prima sau cea de-a doua întrebare cuprinsă în buletinele pentru referendum; altfel spus, care dintre cifrele consemnate la pct. 1 din cele două procese-verbale întocmite pentru întrebarea nr. 1 și, respectiv, întrebarea nr. 2, reprezintă ”numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”;
- Care sunt diferențele existente în procesele verbale întocmite pentru cele două întrebări de către Birourile Electorale Județene ce au condus la consemnarea de către Biroul Electoral Central a unui număr diferit de persoane la pct. 1 din procesele verbale, respectiv la rubrica ”numărul persoanelor înscrise în lista pentru referendum” (identificarea Birouri Electorale județene care au transmis date diferite la pct. 1 din procesele verbale și diferența constatată la fiecare)”.