Primăria Capitalei va preilua arhiva fostului Institut Proiect Bucureşti, aflată în localitatea Pecineaga, jud. Tulcea şi care cuprinde aproximativ 66.000 de dosare (unităţi arhivistice).
Un proiect de hotărâre ce urmează să fie aprobat în şedinţa de vineri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) prevede mandatarea primarului general Nicușor Dan să semneze toate actele necesare preluării arhivei. (Vezi document la finalul articolului)
Totodată, edilul Capitalei va fi împuternicit să iniţieze, să realizeze şi să ducă la îndeplinire demersurile necesare pentru preluarea, organizarea, retro-digitalizarea şi administrarea arhivei.
Înfiinţat în 1953, Institutul „Proiect Bucureşti” a realizat proiectarea ansamblurilor de locuinţe din tot oraşul, fiind subordonat Primăriei Generale a Capitalei.
Arhiva sa cuprinde proiectele tehnice şi detaliile de execuţie ale ansamblurilor de locuit, clădiri social-culturale, planurile de coordonare reţele în incinta ansamblurilor şi stradale, PUG-uri, PUZ-uri, studii de fezabilitate,potrivit referatului de specialitate care însoțește proiectul de hotărâre CGMB.
„Informaţiile cuprinse în studiile şi documentaţiile din arhiva Institutului Proiect Bucureşti (preluate, organizate, retro-digitalizate) vor facilita accesul cetăţenilor, Primăriei Municipiului Bucureşti şi primăriilor sectoarelor acestuia, altor instituţii publice să documenteze şi fundamenteze tehnic”, mai prevede referatul de aprobare.
Preluarea arhivei se realizează în aplicarea prevederilor art. 34 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.