Gabriela Firea a continuat și miercuri seară atacurile pornite de 5 zile împotriva liderului PSD Liviu Dragnea, pe care nu-l lasă de la CEx să respire.
Citiți și… VIDEO. Firea o presează pe Dăncilă să șteargă datoriile ELCEN, pentru fuziunea cu RADET.
Dacă până acum a avut-o drept țintă pe Carmen Dan, una dintre cele mai fidele slugi ale condamnatului penal la 3 ani și 6 luni de închisoare în primă instanță, Firea s-a referit acum strict la ordonanța de urgență privind amnistia și grațierea, mult vehiculată în ultima lună și pe care Dragnea le-a promis-o baronilor locali cu probleme în justiție.
„Dacă voia să dea amnistie, dădea. Nu dat-o pentru că a vrut să aibă această monedă de schimb cu lume importantă. O va da când va avea nevoie, pentru că altfel rămâne fără acest mic obiect de șantaj.
În cazul în care proiectul va fi neconsolidat juridic, atunci colegii care vor aviza vor avea probleme penale, nu va ajunge nici măcar la Monitorul Oficial”, a declarat Gabriela Firea, într-o emisiune la Antena 3.
Citiți și… Firea: Dragnea trebuie să demisioneze de la șefia PSD!
„S-a deschis un subiect sensibil pentru a mă torpila pe mine. Sunt pentru orice proiect într-o formă legală”, a mai spus ea.
„După CEx-ul de la Neptun, domnul Dragnea a ieşit şi a spus că nu are nimic cu mine şi că va vedea care este stadiul unor proiecte. Asta către presă. De a doua zi, a tranzacţionat poziţia de preşedinte interimar la PSD Bucureşti. Deja a oferit-o, numai eu ştiu cinci persoane”, a adăugat Firea.
Citiți și… Becali: Dragnea e un tractorist și un măscărici!
Întrebată dacă Șerban Nicolae este una dintre aceste persoane, Firea a spus că sunt cinci în total, dar nu a oferit nume.
„Eu am aflat cinci persoane cărora domnul Dranea le-a promis că, dacă fac ceea ce trebuie în aceste zile, şi anume să mă atace, vor primi sprijinul pentru a fi preşedinte la PSD Bucureşti”, a mai spus Firea.
Ea a afirmat că „cea mai importantă calitate este cea de om”.
„Mai bine simplu membru PSD şi primar general decât cu multe funcţii în PSD şi ipocrită şi să accept acest stil de a conduce”, a mai spus primarul general care deţine şi funcţia de preşedinte interimar al PSD Bucureşti şi Ilfov.
Citiți și… Teodorovici, după rectificarea bugetului fără aviz CSAT: Serviciilor secrete le ajung banii!
Unsprezece filiale judeţene PSD conduse de lideri interimari vor organiza alegeri pentru funcţia de preşedinte, au decis sâmbătă la Neptun membrii Comitetului Executiv Naţional al partidului.
Printre organizaţiile în care vor avea loc alegeri se numără şi PSD Bucureşti, condusă de primarul general Gabriela Firea, care în şedinţa CEx i-a adus acuzaţii grave ministrului de Interne, Carmen Dan şi i-a solicitat demisia pentru modul în care a fost coordonată intervenţia jandarmilor din 10 august din Piaţa Victoriei.