Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ anunță că scutește de la plata autopsiilor familiile celor 10 pacienţi decedaţi în incendiul de la ATI.
„Comitetul Director şi Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ au stabilit, în cursul zilei de luni, 16 noiembrie 2020, ca familiile persoanelor decedate în incendiul de pe secţia Anestezie şi Terapie Intensivă, de la sfârşitul săptămânii trecute, să fie scutite de plata taxelor aferente serviciilor medico-legale. Membrii Comitetului Director şi ai Consiliului de Administraţie îşi exprimă profundul regret faţă de tragedia care a avut loc şi transmit sincere condoleanţe familiilor îndoliate”, se arată în comunicatul Spitalului.
Tot luni, Consiliul Local Piatra-Neamţ a aprobat ca familiile a patru victime decedate în incendiu să primească, fiecare, un ajutor de 10.000 de lei.