Preşedintele CSM, Mariana Ghena, a precizat vineri, în raportul de activitate desfășurat în această calitate anul trecut, că au fost primite spre avizare, în cursul anului 2017, de la Ministerul Justiţiei, 20 de proiecte de acte normative, dintre care 15 au primit aviz favorabil.

Vineri a fost ultima zi în care Ghea a deținut funcția de șef al CSM, așa cum prevede legea. Ea rămâne însă membru în cadrul CSM.

Gheana a afirmat, citind din raport, că,faţă de 2016, se poate observa o creştere a numărului posturilor de judecător şi procuror.

“Faţă de anul 2016 se constată o creştere a numărului posturilor de judecător şi procuror care s-a ocupat ca urmare a procedurilor derulate de Consiliu în anul 2017. (…) În 2016 s-au ocupat 124 de posturi de judecători la Judecătorii, 83 de posturi de procuror la Parchetele de pe lângă Judecătorii comparativ cu 250 de posturi de judecător şi 129 de procuror ocupate în anul 2017”, a declarat Ghena.

Preşedintele CSM a mai arătat că au fost transmise Ministerului Justiţiei 15 sesizări pentru iniţiere sau modificarea unor acte normative.

“Din aceeaşi perspectivă a raporturilor de colaborare cu puterea executivă, un element pe care îl apreciez important de semnalat îl constituie cele 15 sesizări transmise de către Consiliul Superior al Magistraturii, în cursul anului 2017, Ministerului Justiţiei pentru iniţiere sau modificarea unor acte normative, printre care se regăsesc propunerile de modificare a normelor de competenţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adoptarea unei hotărâri de Guvern care să prevadă numărul maxim de posturi pentru INM, este de 95 faţă de 85 de posturi, foarte important, deşi diferenţa pare foarte mică este semnificativ pentru Institutul Naţional al Magistraturii, amânarea din nou a intrării în vigoare a legii 159/2015 privind procedura insolvenţei persoanei fizice, propunerile CSM privind legile 303, 304, 317 şi nu în ultimul rând propunerea de modificare a Codului civil, penal, procedură civilă, procedură penală”, a afirmat Mariana Ghena.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version