Hoții i-au spart casa șefei Departamantului Protocol a Președinției chiar de parada de 1 Decembrie, sâmbătă, în timp ce Delia Dinu se afla cu șeful statului, Klaus Iohannis, la ceremonia de la Alba Iulia.
Delia Dinu l-a însoțit pe prerședinte atât la defilarea de la Arcul de Triumf din București, între orele 10.00 – 13.00, cât și la cea din Alba Iulia, între orele 16.00 – 17.00.
Sâmbătă seara, când s-a întors la locuința sa din Domnești, ea a constat că aceasta fusese spartă de hoți.
”Polițiștii din Ilfov au fost sesizați ieri, 1 decembrie, în privința acestui incident, iar în prezent, aceștia desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, a precizat, pentru Mediafax, Dragoș Romanescu, purtătorul de cuvânt al Poliției Ilfov.
Delia Dinu (41 ani) este șefa Departamentului Protocol din Administrația Prezidențială. Ea a fost numită Consilier Prezidențial la data de 1 iulie 2016.
Delia Dinu este din Sibiu, absolventă a Facultății de drept “Simion Bărnuțiu” și a intrat în Serviciul de Protecție și Pază (SPP) în anul 2000, activând în cadrul acestui Serviciu până în anul 2012.
S-a remarcat în special în timpul celor două mandate de președinte ale lui Traian Băsescu. Între aprilie 2005 și mai 2008 și-a desfășurat activitatea în calitate de consilier în cadrul Compartimentului Protocol al Administrației Prezidențiale.
În perioada mai 2008 – august 2012 a coordonat Compartimentul Protocol al Administrației Prezidențiale. În august 2012 a fost numită Consilier de Stat la Compartimentul Protocol al Administrației Prezidențiale.
A participat la Conferinţa Globală a Şefilor de Protocol – Washington 2012 și Conferinţa Globală a Şefilor de Protocol – Seul 2014.
Fostul președintele Traian Băsescu a recompensat-o pe Delia Dinu mai întâi cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios’ în grad de Cavaler, iar câțiva ani mai târziu, în grad de Ofițer.
Însă Delia Dinu a fost decorată și de Regele Albert II al Belgienilor, în iulie 2009, cu Ordinul Coroanei în Grad de Comandor, apoi a primit de la Marele Maestru al Ordinului Suveran Militar de Malta, în 2013, Ordinul Crucea cu placă „Pro Merito Melitensi”, iar de la președintele Republicii Portugheze, în octombrie 2015, „Ordinul de Merit” în grad de Comandor.