Meteorologii au operat încă o prelungire a alertelor Cod Galben și Cod Portocaliu de caniculă, pentru vineri, însă precizează că valul de căldură extremă va persista și în weekend în vest, sud și pe arii mai restrânse în centru și est, unde și disconfortul termic va fi ridicat. Iar săptămâna următoare va fi la fel, însă ANM va emite noi avertizări.

Vineri, în Banat, sudul Crișanei, sudul și sud-vestul Olteniei, precum și în sud-vestul Munteniei, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

În cele 6 județe cu Cod Portocaliu (Timiș, Caraș Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman), temperaturile maxime vor fi de 38…39 de grade Celsius, la umbră, iar minimele de 20…22 de grade, izolat de până la 25 de grade în Dealurile de Vest și vor caracteriza o noapte tropicală.

În cele 16 județe și municioiul București, vizate de codul Galben, vor fi 35…37 de grade, la umbră, iar local noaptea va fi tropicală, cu minime ce nu vor coborî sub 20 de grade.

„Canicula va persista și în zilele următoare în vest, sud și pe arii mai restrânse în centru și est, unde și disconfortul termic va fi ridicat.

Republicăm harta cu prognoza pentru joi:

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version