Preşedintele Klaus Iohannis a convocat luni, pentru data de 21 februarie, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

Ședința va începe la ora 13,00, la Palatul Cotroceni, iar potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi figurează subiecte referitoare la: evoluţii privind situaţia de securitate în regiunea Mării Negre în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei şi implicaţii pentru România; progresele înregistrate în domeniul planificării apărării, în special privind derularea programelor de înzestrare şi demersurile de creştere a gradului de încadrare, precum şi retenţia personalului.

De asemenea, pe ordinea de zi a şedinţei CSAT se află un raport privind activitatea desfăşurată de către Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică în anul 2023 şi raportul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării privind activitatea desfăşurată anul trecut.

„În cadrul şedinţei CSAT vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale”, a precizat Administraţia Prezidenţială.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version