Președintele Klaus Iohannis a pierdut definitiv, miercuri, procesul pentru una dintre casele deținute în Sibiu: Curtea de Apel Pitești i-a respins, după mai multe amânări, contestația în anulare.

Amintim că familia Iohannis a pierdut inițial imobilul, însă a făcut recurs în anulare iar apoi a cerut strămutarea procesului de la Curtea de Apel Braşov, astfel că a ajuns la Curtea de Apel Piteşti

Casa de la numărul 29, de pe strada Nicolae Bălcescu din Sibiu a fost a statului român, iar în anul 1997 imobilul a fost cumpărat de chiriaşi, iar contractele prin care aceştia au cumpărat casa au fost anulate în instanţă în anul 1999, la cererea fiului lui Nicolae Baştea, nepot al soţilor Ghenea.

Șeful statului a făcut contestație în anulare împotriva sentinței definitive a Curții de Apel Brașov, pronunțată în noiembrie 2015,prin care soții Iohannis au pierdut un imobil aflat în centrul Sibiului.

Contestația i-a fost acceptată însă Iohannis a cerut apoi strămutarea procesului iar ÎCCJ i-a aprobat și această solicitare.

Astfel, procesul nu s-a mai judecat la Curtea de Apel Brașov, ci la Curtea de Apel Argeș.

Între timp, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sibiu a radiat, la solicitarea ANAF, dreptul de proprietate asupra casei pierdute în instanță de președintele Klaus Iohannis și soția lui, Carmen, în centrul Sibiului, unde funcţionează sediul unei bănci.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version