Șeful statului nu a făcut singur anunțul, că și-a scos la înaintare purtătorul de cuvânt, Mădălina Dobrovolschi, care n-a mai avut o ieșire publică de mai bine de un an.

Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul de revocare a procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, la o lună de la publicarea de către CCR a motivării deciziei prin care judecătorii constituționali au stabilit că șeful statului “urmează” să facă acest pas, deoarece nu a avut „nici o obiecţie cu privire la regularitatea” procedurii iniţiate de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, ci a invocat doar “oportunitatea”.

Anunțul privind semnarea decretului de revocare a fost făcut însă nu de Iohannis, ci de purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, Mădălina Dobrovolschi, cu argumentul că “într-un stat de drept, hotărârile CCR trebuie respectate”.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a afirmat constant, că respectă Constituția și legile țării și a acționat permanent în acest sens. Prin urmare, în executarea deciziei Curții Constituționale nr. 358/2018, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat, astăzi, decretul de revocare  a doamnei Laura Codruța Kövesi din funcția de  procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție”, a spus Mădălina Dobrovolschi.

Klaus Iohannis „atrage atenția că, indiferent de numele procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, această instituție are obligația să-și continue activitatea în mod profesionist, la cel mai înalt nivel de performanță”, a continuat ea.

Procedura de numire a unui nou șef al DNA

Procurorul general trebuie să desemneze interimar la conducerea DNA o persoană din conducerea acestei instituții – cel mai probabil, pe unul dintre adjuncții lui Kovesi: Marius Iacob și Călin Nistor.

Apoi va urma demararea procedurii de numire a unui nou procuror-șef la DNA.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, va propune o persoană, care după un interviu cu minisul, își va prezenta proiectul de management în fața CSM, iar președintele Iohannis va decide dacă îl acceptă sau nu.

Până acum nu avem niciun nume vehiculat.

CCR a decis că procurorii sunt în subordinea ministrului Justiției, numit politic

Judecătorii constituționali au invocat în decizia de revocare a șefei DNA articolul art.132 alin.(1) din Constituţie, care prevede că „procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei”.

Acest articol „este un text cu caracter special, care stabileşte o putere de decizie a ministrului Justiţiei asupra activităţii desfăşurate de procurori”, spun judecătorii. 

„El nu indică, în mod expres, că numirea în funcţii de conducere se realizează de ministrul justiţiei, ci faptul că în această procedură ministrul are un rol central [a se vedea Decizia nr.45 din 30 ianuarie 2018]. Astfel, în ceea ce priveşte numirea, Curtea constată că ministrul justiţiei are o marjă largă de apreciere, marjă a cărei exercitare poate fi limitată prin stabilirea unor condiţii legale pe care procurorul trebuie să le întrunească pentru a fi eligibil să fie numit în funcţia de conducere. În schimb, marja de apreciere a ministrului justiţiei nu poate fi anihilată/ denaturată prin atribuirea unor competenţe în sarcina altor autorităţi publice care să afecteze echilibrul şi să se reconfigureze, în mod implicit, competenţele  constituţionale ale acestora”, se arată în motivarea CCR

author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version