“Niște inculpați și condamnați penal, după ce au fost prinși de instituțiile statului încălcând legea, s-au unit pentru a-i discredita pe cei care i-au cercetat”.

Klaus Iohannis, președintele României, a participat, miercuri, la ședința în timpul căreia procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a prezentat bilanțul acestei instituții pe 2017.

Șeful statului a avut numai cuvinte de laudă la adresa DNA. În schimb, Iohannis a desființat, practic, raportul prin care Tudorel Toader, ministrul Justiției, a solicitat revocarea Laurei Codruța Kovesi, șefa Direcției Naționale Anticorupție.

“DNA este o instituţie care funcţionează eficient şi care se află deja de ani buni în prima linie a luptei anticorupţie. Contrar unei evaluări subiective, tendenţioase şi partizane, prezentată opiniei publice de cineva săptămâna trecută, eficienţa DNA este departe de a putea fi contestată: cu 107 procurori s-au soluţionat peste 11.000 de cauze, adică, în medie, 100 şi ceva de dosare de fiecare procuror“, a spus şeful statului.

În plus, Iohannis atrage atenția asupra faptului că “au fost soluționate peste 3.800 de dosare, cu 16,5% mai mult decât în 2016, și au fost condamnați definitiv 713 inculpați, deși numărul achitărilor a crescut din cauza faptului că s-a reglementat ca abuzul în serviciu să se limiteze doar la încălcarea legii, nu și a Hotărârilor de Guvern sau a altor acte normative”.

Iată ce a mai spus președintele:

“Felicitări, în primul rând, pentru întreaga activitate pe care ați desfășurat-o pe parcursul anului trecut! Am ascultat cu interes prezentarea raportului Direcției Naționale Anticorupție. Cifrele nu mint. Cifrele sunt reci, obiective.

În 2017 au fost soluționate peste 3.800 de dosare, cu 16,5% mai multe decât în 2016, și au fost trimiși în judecată aproape 1.000 de inculpați.

Pe baza rechizitoriilor DNA, anul trecut instanțele au condamnat definitiv 713 inculpați, ponderea achitărilor fiind de 12%, din care o pătrime ca efect al deciziei Curții Constituționale prin care abuzul în serviciu a fost limitat doar la încălcarea legii, și nu și a Hotărârilor de Guvern sau a altor acte normative.

Toate acestea demonstrează încă o dată că DNA este o instituție care funcționează eficient și care se află deja de ani buni în prima linie a luptei anticorupție.

Contrar unei evaluări subiective, tendențioase și partizane, prezentată opiniei publice de cineva săptămâna trecută, eficiența DNA este departe de a putea fi contestată: cu 107 procurori s-au soluționat peste 11.000 de cauze, adică, în medie, 100 și ceva de dosare de fiecare procuror.

Direcția Națională Anticorupție, ca parte a Ministerului Public, și justiția, în ansamblul său, asigură mecanismele necesare pentru a vindeca România de corupție. Din păcate, însă, asistăm în ultima perioadă la manifestări virulente ale disperării și la încercări de manipulare cu scopul de a decredibiliza DNA, activitatea DNA și cu încercarea clară de a subordona justiția politicului. Inadmisibil!

Niște inculpați și condamnați penal, după ce au fost prinși de instituțiile statului încălcând legea, s-au unit pentru a-i discredita pe cei care i-au cercetat. Dar, așa cum spune un proverb românesc, minciuna umblă cât umblă, până i se înfundă. Toate aceste acțiuni concertate în plan mediatic nu au șanse de reușită.

Cei care le-au pus la cale sunt cei care au rămas în trecut, care trăiesc cu iluzia că puterea înseamnă privilegii și se exercită prin abuz.

Spre nenorocul lor, democrația s-a consolidat în România, justiția este acum independentă și eficientă, iar spiritul civic al societății românești se manifestă în ultima vreme cu mult curaj.

Vreau să fiu foarte clar cu privire la un lucru: în lupta dintre nou și vechi, dintre cei care trăiesc din corupție și cei care combat corupția, dintre cei care se gândesc la viitorul acestei țări și cei care se gândesc doar la propriul viitor, va câștiga România modernă, europeană, care acționează în baza valorilor democrației occidentale și a statului de drept! Oare de ce mi-am amintit de sintagma democrație originală? Cred că și de acolo ni se trage ceva legat de corupție și abuzul de putere. (…)

Prin activitatea sa, Direcția Națională Anticorupție a arătat că principiile statului de drept nu sunt simple deziderate, ci realități pe care le trăim cu toții. O societate care se clădește pe un asemenea fundament are mai multe șanse de dezvoltare și de prosperitate.

Veți avea în mine un partener și un susținător al aplicării acestor principii. Vă doresc în continuare mult succes!”

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version