Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, după întâlnirea cu premierul Țărilor de Jos (Oland), că „am vorbit despre așteptarea legitimă a României de a adera la spațiul Schengen”, dar „e bine să fim realiști”.
Mark Rutte a dat asigurări că „Olanda nu este, în principiu, împotrivă”, dar „trebuie stabilit în MCV” și „nu pot să vă dau un termen”. Amintim că acest stat a fost cel mai vehement opozant, în anii trecuți.
Iată ce au declarat cei doi oficiali, răspunzând avalanșei de întrebări ale jurnaliștilor pe această temă:
Klaus Iohannis:
„Olanda este primul investitor în România, cu peste 9 miliarde de euro. Depunem eforturi comune pentru consolidarea rezilienței europene pe vaza respectului pentru statul de drept și principiile democratice.
Am vorbit despre așteptarea legitimă a României de a adera la spațiul Schengen. Am reiterat toate argumentele – aderarea noastră nu e doar necesară, ci și extrem de oportună.
România acționează deja ca un membru de facto al spațiului Schengen. Suntem parte integrantă la reformei spațiului Schengen. Aderarea României va contribui la securitatea spațiului Schengen. Sperăm să se întrunească în cel mai scurt timp condițiile politice pentru aderarea României la spațiul Schengen”.
Premierul Olandei, Mark Rutte:
„Olanda nu este în principiu împotriva aderării României la Schengen. Noi zicem că toate țările care îndeplinesc condițiile trebuie să adere la Schengen. România a făcut pași în direcția bună. Aderarea la Schengen poate fi vorba când toate condițiile sunt îndeplinite. Avem mecanism de monitorizare. Pașii următori vor veni – trebuie să vedem ce va urma”.
Klaus Iohannis: „Am discutat și astăzi in extenso tema Schengen – discuția a fost una pozitivă. Nu ne imaginăm că putem să eșuăm în acest demers. E limpede că acei ani de la ultima evaluare s-au scurs. Procedurile nu au rămas la nivelul 2011, ci au evoluat. Nu vreau să fac o afirmație exagerat de optimistă asupra duratei. Încercăm cât se poate de repede să finalizăm procedura.
Mark Rutte: „Este foarte important ca toată informația va fi pe masă; Comisia Europeană lucrează la asta acum. Olanda nu se opune, dar trebuie să o facem într-o manieră transparentă și corectă. Trebuie să avem suficienți pași pozitivi și să avem un stat de drept structural mai bun.
Ce trebuie stabilit acum în cadrul MCV – despre corupție, crimă organizată, asta este MCV-ul, se lucrează la asta. Misiunea de evaluare ar putea fi mai profundă – nu știu când vor veni rezultatele, trebuie să întrebăm. Nu pot să vă dau un termen. Nu vom lua mai mult timp decât necesar”.
Klaus Iohannis: „E bine să fim realiști. Eu am spus intenționat – și condiții tehnice și condiții politice. Intrarea în Schengen nu e un automatism tehnic. Una e partea tehnică – ca să fim consonanți sau coerenți cu toți partenerii din UE. Procesul tehnic nu este finalul – finalul este un vot într-un format al Consiliului UE care se numește Justiție și afaceri interne.Regula pentru formatul JAI e consens – toți trebuie să fie de acord.
Să nu facem o eroare.Votul în JAI e un vot care are o puternică componentă politică. Asta nu e rău, așa funcționează Uniunea. Ca să fie consens și unanimitate – trebuie să fie de acord că normele sunt îndeplinite. Nu dorim să intrăm în Consiliul JAI nelămuriți și să apară discuții care ușor se pot duce într-o notă negativă dacă nu toată lumea e convinsă. De aceea, eu nu am dat niciun termen limită. Obiectivul național nu e de a avea un vot până la data X, ci de a intra în spațiul Schengen.