Livia Stanciu, judecător raportor desemnat de Curtea Constituțională a României (CCR) pentru Codul penal modificat în iulie de majoritatea parlamentară PSD+ALDE, a reușit să amâne luni, până în 16 octombrie, dezbaterea și luarea unei decizii pe cele 3 contestații depuse de Opoziție, ÎCCJ și președintele Klaus Iohannis.

Livia Stanciu numită judecător la CCR de președintele Klaus Iohannis în anul 2016

În calitate de judecător raportor, Livia Stanciu nu a depus  în ședința CCR de luni raportul și concluziile scrise, motivând complexitatea speței, potrivit G4Media.

CCR a amânat pentru 16 octombrie și dezbaterile asupra modificăriilor aduse Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Având în vedere însă că punctul de vedere al  Comisiei de la Veneţia pe tema modificării Codului penal şi Codului de procedură penală va fi adoptat în cadrul sesiunii plenare din 19 – 20 octombrie a acestui for, CCR va fi nevoită să aștepte încă 4 zile până la primirea opiniei Comisiei sesizate în acest caz de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

Iar dacă șeful CCR, Valer Dorneanu, va dori să încerce să dea o decizie înainte de avizul Comisiei de la Veneția – care este de așteptat să fie unul zdrobitor negativ -, Livia Stanciu va putea amâna din nou depunerea raportului.

Printre multele modificări aduse Codului penal, majoritatea parlamentară PSD+ALDE a dezincriminat parțial abuzul în serviciu, astfel încât condamnatul la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în primă instanță, Liviu Dragnea, să scape de dosarul “Bombonica”.

Iar sentința definitivă se apropie, în condițiile în care vineri, 14 septembrie, Completul de 3 judecători al ÎCCJ a motivat decizia din 23 iunie, astfel că de acum începe judecarea la instanța superioară – Completul de 5 judecători.  

DNA a atacat cu apel condamnarea de 3 ani și 6 luni de închisoare, cerând 7 ani pentru Dragnea, care este deja condamnat definitiv într-un alt dosar – dar cu 2 ani cu suspendare – și urmărit penal într-un alt dosar, mult mai greu, de fraudare a fondurilor europene.

 
author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version