Premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, efectuează o vizită în România, în cadrul căreia s-a întâlnit, marți dimineață, la Palatul Cotroceni, cu președintele Klaus Iohannis.

Este prima vizită externă a noului prim-ministru al R. Moldova, astfel că Iohannis este primul șef de stat care o primește.

Maia Sandu se va întâlni și cu premierul român Viorica Dăncilă, precum și cu președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

Iohannis cere grup de lucru mixt

Președintele Klaus Iohannis a declarat, după întâlnirea cu premierul Maia Sandu, că România va susține deblocarea asistenței financiare europene pentru Republica Moldova, asistență care a fost suspendată anul trecut.

Șeful statului a mai declarat că România a fost, este și va fi cel mai constant și dedicat susținător al republicii Moldova.

Șeful statului a mai spus că a transmis Guvernului Dăncilă o propunere de constituire a unui grup de lucru mixt, iar propunerea a fost primită de Maia Sandu.
”Doresc să îi asigur de tot sprijinul României și al meu personal pentru eforturile Guvernului de la Chișinău, de disponibilitatea de a acorda, pe baza solicitărilor asistență dedicată consolidării instituțiilor în Republica Moldova. Administrația prezidențială a transmis guvernului propunerea de creare a unui grup de experți care împreună cu experții din Rep Moldova să identifice de urgență domeniile în care este nevoie de asistență și să fie demarate proiecte concrete. Partea noastra a constitutit deja acest grup și a avut o primă întâlnire. Voi urmări personal derularea de către guverne a acestei initțiative”, a declarat Iohannis, la finalul întrevederii cu premierul R. Moldova.
 
Maia Sandu: Singura soluție pentru a scăpa de un regim corupt
 
Maia Sandu a fost întrebată, în conferința de presă comună cu Klaus Iohannis, ce garanții are că va funcționa alianța Blocului ACUM cu pro-rușii lui Igor Dodon.
 
Noul premier de la Chișinău a spus că a fost singura soluție pentru a scăpa de un regim corupt, iar atunci când a semnat acest parteneriat a pus la baza lui decizii și politici care să elibereze statul din captivitate.
 
“Este adevărat că parteneriatul politic pe care l-am semnat noi, cei din Blocul ACUM, cu partidul Socialiștilor este unul mai puțin obișnuit, dar a fost singura soluție pentru a scăpa de un regim corupt, un regim antidemocratic, care a anulat alegeri atunci când rezultatele nu au fost pe placul regimului, care sărăcit o țară, care a terorizat oamenii care nu se subordonau regimului. Atunci când am semnat acest partenariat am pus la baza lui acțiuni concrete, decizii, politici care să elibereze statul din captivitate”, a declarat Maia Sandu.
 
“Suntem în proces de curățare a instituțiilor stat și la etapa în care să aducem în fruntea instituțiilor oameni independenți și profesioniști, care să aibă curaj și libertate să implementeze reformele de care are nevoie Republica Moldova. Suntem în proces de recuperare a statului, care în trecut a fost subordonat unor interese de grup. Avem inclusiv votul socialiștilor pentru programul de guvernare, în care se spune foarte clar că acordul de asociere stă la baza acestui guvern”, a adăugat Maia Sandu.
 
Premierul de la Chișinău a adăugat că “evident, timpul va arăta cât este de durabil acest parteneriat, dar pentru moment ambele părți își respectă obligațiile”.
 
author avatar
Catalin Visan
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version