Majorarea cu până la 2.000 de lei/lunăa lefurilor baronilor locali – primari şi președinți de consilii judeţene (CJ) -, adoptată săptămâna trecută de parlamentarii Coaliției PNL-PSD-UDMR-Minorități, a fost atacată de USR, miercuri, la Curtea Constituțională (CCR).  

Este vorba despre legea de aprobare a OUG 115/2022 – ordonanță prin care Guvernul Ciucă a mărit deja salariile celorlalte categorii de bugetari, începând cu data de 1 august.

Numai că senatorii puterii s-au gândit să-i includă în legea de aprobare a OUG 115 atât pe demnitari (între care președintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și președintele Senatului, Alina Gorghiu, dar și restul parlamentarilor), cât și pe baronii locali.

Între timp, scandalul făcut de USR i-a determinat pe cei din coaliție să mențină din amendamentul Senatului numai majorările pentru baronii locali. 

Unul dintre motivele invocate în sesizarea depusă la CCR de către deputaţii USR, semnată și de cei din Forţa Dreptei, se referă la faptul că nu a fost indicată în lege sursa de finanţare, aşa cum prevede art. 138 alin. (5) din Constituţie.

Reamintim că judecătorii CCR au decis deja – când s-au pronunţat pe creşterea indemnizaţiilor parlamentarilor, creştere forţată de PSD şi PNL în luna iunie – că nu pot fi majorate cheltuielile la bugetul de stat fără solicitarea fişei financiare de la Guvern şi fără stabilirea sursei de finanţare.

USR a acuzat şi încălcarea prevederilor constituţionale referitoare la desfăşurarea procedurii parlamentare de adoptare a legilor, în condiţiile în care legea a fost adoptată cu două zile înainte să expire termenul stabilit pentru depunerea amendamentelor.

Lege adoptată! Lefuri mărite pentru aleșii locali. Chiar și pentru penalii Alexe și Chirica!

Cristian Seidler (USR), vicepreşedinte al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor: „În România, regula este excepţia de la regulă, dar PSD şi PNL au grijă să nu spună acest lucru. Aşa cum s-au lăudat că au oprit angajările la stat, pentru ca apoi să introducă excepţie după excepţie, aşa au făcut şi cu majorările de salarii. În legea de aprobare a OUG-ului prin care au crescut salariile unor categorii de bugetari au vrut să introducă, pe şest, majorări şi pentru demnitari, de la preşedinte, premier şi miniştri până la şefi de instituţii publice şi aleşi locali. Sub presiunea publică, au făcut apoi jumătate de pas înapoi, păstrând însă majorările pentru primari şi preşedinţii de consilii judeţene. Adevărul este că PSD, PNL şi UDMR au nevoie să-şi plătească foarte bine primarii şi şefii de consilii judeţene pentru ca aceştia să se implice în strângerea de voturi la viitoarele alegeri, iar până atunci să vegheze că ajung unde trebuie contractele pe bani publici. Aşa cum i-am oprit la Curtea Constituţională să crească indemnizaţiile parlamentarilor aşa îi vom opri şi acum”. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version